Liberalii cărășeni s-au răzgândit, nu-l mai vor plecat din echipa de conducere a Consiliului Județean Caraș-Severin pe social-democratul Flavius Nedelcea!

 Nu cu mult timp în urmă au inițiat debarcarea vicepreședintelui CJ. A fost sortită eșecului. A fost o minge ridicată la fileu pentru Hurduzeu și Crina, care i-au făcut să le crape obrazul de ridicol. Acum ar putea avea șansa să-i facă bagajele lui Nedelcea, intrat în dizgrația conducerii PSD Caraș-Severin. De data aceasta însă, liberalii nu se mai bagă. „Este pur și simplu o răfuială politică banală și ieftină între găștile care încă mai conduc acum un județ frumos, dar amărât. La acest spectacol ieftin, PNL nu va participa și se va abține de la orice fel de vot.”, a anunțat Mircea Teodorescu, liderul Grupului PNL din Consiliul Județean.

Teodorescu a explicat și motivele pentru care el și colegii săi liberali vor fi doar spectatori ai răfuielilor din PSD. A amintit de inițiativa PNL de înlocuire a lui Nedelcea de acum câteva luni, când arăta că mai toate structurile coordonate de pesedist au înregistrat deficiențe majore de management, că furnizează servicii mediocre către cetățeni și că au o imagine negativă. A dat și două exemple, Aquacaraș și Direcția de Drumuri Județene. „Nedelcea nu a prezentat Consiliului Județean o analiză a situației dezastruase în care se găsește societatea și nu a propus măsuri concrete. Starea execrabilă a drumurilor județene nu mai necesită niciun comentariu, aceasta fiind cunoscută și suportată cotidian de către toți locuitorii județului. Nu a identificat surse de nișă pentru finanțarea reabilitării/refacerii drumurilor județene, totul reducându-se la repartizarea sumelor de la bugetul de stat primite cu această destinație. De asemenea, considerăm că este principalul responsabil de proasta calitate a lucrărilor de întreținere/reparații/reabilitare a drumurilor județene, lucrări care, în majoritatea cazurilor, rezistă până la prima ploaie sau ninsoare.”, a explicat Mircea Teodorescu, acuzând în același timp că PSD și PMP au făcut scut ocrotindu-l pe Nedelcea.

De interes:  Timișul împrumută sume uriașe din bănci, Caraș-Severinul ia doar mărunțiș!

„Când s-au trezit din euforia chefurilor și a vacanțelor, iată că la sfârșitul verii realizează și ei faptul că a ajuns cuțitul la os, că PSD și PMP au semănat în Caraș-Severin doar amatorism și indiferență timp de trei ani, la fel cum au guvernat și România.”, a concluzionat liberalul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.