Polițiștii locali aflați în patrulare  în zona Stadionului Dan Păltinișanu au  depistat doi tineri care se distrau turând motoarele autovehiculelor pe care le conduceau. Este vorba de doi tineri, de 32 și 24 de ani, cu domicilii în Bobda și Bucovăț, care au făcut drifturi și au turat motoarele autoturismelor BMW, deși era trecut de miezul nopții, deranjând locuitorii din zonă.

Unul dintre tineri  a declarat că îi pare rău că a ”făcut acest lucru de față cu polițiștii locali”. Distracția i-a costat pe fiecare dintre ei 800 de lei, reprezentând sancțiunea aplicată conform HCL 371/2007 modificată.

Deși pentru o perioadă cei depistați se potolesc din astfel de activități, se pare că sunt alți tineri care nu știu că fapta prevăzută de actul normativ menționat, respectiv folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor și efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște, pe domeniul public, în scop de divertisment și fără aviz, reprezintă contravenție.

De interes:  Reabilitare termică la Grădinița PP6 din cartierul Crișan-Ghiroda Nouă

Timișorenii care sunt deranjați de astfel de situații, le pot semnala la numerele de telefon ale Dispecratului Poliției Locale Timișoara, 0256.968 sau 0256.246.112.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.