Doi migranți au fost descoperiți de polițiștii de frontieră de la Sânicolau Mare. Ei i-au găsit pe cei doi, un egiptean și un libian, în apropierea graniței cu Serbia.
Polițiștii i-au dus la sediu, unde au fost audiați în prezența unui translator. Așa s-a aflat că cei doi solicitaseră azil în România dar vroiau, de fapt, să ajungă în Austria. Ei au încercat să treacă frontiera cu Ungaria, dar s-au rătăcit.
”În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei doi bărbaţi fiind predaţi Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Timişoara, în vederea dispunerii măsurilor legale, ce se impun”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.