Locale
Detaco Ltd., cel mai mare acționar Romprest, cere înlăturarea celor care se erijează în reprezentanții legali ai companiei de salubrizare
Detaco Ltd, cel mai important acționar Romprest, le cere tuturor celorlalți acționari de bună credință, salariaților și partenerilor de afaceri să acorde sprijn pentru îndepărtarea, în cel mai scurt timp posibil, a persoanelor care pun în pericol viitorul companiei de salubrizare. Apelul vine în condițiile în care, din informațiile publice, se pare că un creditor a formulat o cerere de insolvență împotriva Romprest. Potrivit unui comunicat de presă al Detaco Ltd, este evident că persoanele care se erijează în reprezentanți legali ai Romprest urmăresc, de fapt, eliminarea companiei de pe piața de salubrizare.
„Detaco Ltd, în calitate de acționar ce deține 42,6916% din capitalul social al companiei Romprest Service S.A. (“Romprest”) ne vedem nevoiți să luăm din nou atitudine cu privir la evoluția acestei companii, în condițiile în care, din informațiile publice, înțelegem că un creditor a formulat o cerere de insolvență împotriva Romprest.
Înainte de orice, trebuie să arătam că Romprest este o companie create de către Detaco Ltd și de către predecesorii săi. Ceilalți acționari au apărut ulterior, fiind interesați să participle într-o afacere care era deja profitabilă și avea un potențial semnificativ de dezvoltare.
În consecință, desi Detaco Ltd. este prezentată în această perioadă, în cadrul unei ample campanii de dezinformare și denigrare, ca încercând să realizeze o preluare ostilă a Romprest, acțiunile noastre sunt de fapt operațiuni normale, realizate în exercitarea drepturilor acordate de lege și de actul constitutiv pentru recuperarea unor drepturi legale și statutare asupra propriei afaceri.
Situația sensibilă în care a fost adusă compania ca urmare a cererii de insolvență este încă un efect al acțiunilor frauduloase și a incompetenței persoanelor care se erijează în reprezentanți și conducători ai Romprest. Aceste persoane consumă resursele exclusive pentru generarea de conflicte și realizarea de campanii de denigrare, atât împotriva acționarilor, cât și împotriva principalilor parteneri de afaceri ai Romprest.
În toată această perioadă de conflict intern, Detaco Ltd. a făcut toate demersurile posibile pentru sprijinul Romprest, astfel încât conflictul intern să afecteze cât mai puțin activitatea Romprest.
Detaco Ltd. s-a implicat activ în detensionarea conflictului privitor la salubrizarea Sectorului 1 București, conflict creat artificial ca urmare a suprafacturării unor servicii. Am reușit să convingem autoritățile locale să facă distincția necesară între Romprest și persoanele care se erijează (încă) în reprezentanții legali ai acesteia, ceea ce a permis deblocarea unor plăți, astfel încât Romprest să nu fie în imposibilitatea de plată și de continuare a activității începând cu data de 11.02.2021.
Analizând însă retroactiv evenimentele este evident că persoanele care se erijează în reprezentanți legali ai acesteia urmăresc, de fapt, eliminarea Romprest de pe piața de salubrizare. Oare în interesul cui?
Se pare că, deși au fost demise și a început acțiunea în răspundere împotriva lor, conform hotărârii adunării generale a acționarilor Romprest, confirmate prin sentințe judecătorești, aceste persoane care se erijează în reprezentanți ai Romprest refuză să se retragă, s-au izolat în sediu și, probabil, distrug sau alterează înscrisuri și evidențe, tocmai pentru a ascunde probe care ar demonstra faptele lor și scopul real în beneficiul altora.
Detaco Ltd, în calitate de acționar Romprest și în limitele legii, este pregătită să colaboreze cu toți acționarii Romprest și va susține pe deplin noua conducere, eforturile acesteia de a-și prelua în mod real și concret atribuțiile și funcțiile, precum și acțiunile și programele ce vor fi realizate în viitor pentru consolidarea și dezvoltarea Romprest, astfel încât serviciile de salubrizare să fie realizate la cele mai bune standarde de calitate și în beneficiul direct al cetățenilor și al sănătății acestora.
Aceste evenimente recente și, în special, riscul de insolvență, produc o îngrijoare majoră în cadrul Detaco Ltd., motiv pentru care solicităm acționarilor de bună credință, salariaților și partenerilor de afaceri să fie alături de noi și să ne sprijine pentru îndepărtarea în cel mai scurt timp posibil a persoanelor care pun în pericol viitorul Romprest.
Detaco Ltd. va demara toate acțiunile necesare și va sprijini toate demersurile ce vor fi realizate în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor ce se fac vinovate de situația actuală în care se găsește Romprest.”, se spune într-un comunicat al companiei.
Locale
Stațiunea Căciulata – Destinația Ideală pentru Relaxare și Tratament Balnear

Stațiunea Căciulata, situată în județul Vâlcea, este una dintre cele mai renumite destinații de tratament și relaxare din România. Cu ape termale bogate în minerale, peisaje spectaculoase și o gamă variată de hoteluri și centre de tratament, această stațiune atrage anual mii de turiști în căutare de sănătate și liniște.
De ce să alegi o vacanță la Căciulata?
Cunoscută pentru efectele terapeutice ale apelor sale minerale, Căciulata este recomandată atât pentru tratamente balneare, cât și pentru odihnă și recreere. Stațiunea dispune de multiple facilități de cazare și centre spa moderne, care oferă oaspeților condiții excelente pentru un sejur relaxant.
Hoteluri în Căciulata – Confort și servicii de calitate
Dacă ești în căutarea unei unități de cazare la standarde ridicate, ai la dispoziție mai multe opțiuni excelente:
- Hotel Cozia Caciulata – Oferă camere confortabile, acces la piscine cu apă termală și tratamente de recuperare pentru diverse afecțiuni.
- Hotel Oltul Căciulata – Situat în inima stațiunii, pune la dispoziția turiștilor servicii de cazare și tratament de top.
- Hotel Traian – Recunoscut pentru baza sa modernă de tratament, acest hotel este ideal pentru cei care doresc o combinație între relaxare și recuperare.
- Hotel Orizont – Oferă facilități moderne, camere spațioase și un centru spa bine dotat.
- Casa Românească – Un loc cu specific tradițional, unde turiștii se pot bucura de preparate românești delicioase și de un centru spa atrăgător.
Toate aceste unități oferă opțiuni variate de cazare Căciulata, fie că ești interesat de un sejur scurt sau de un tratament de lungă durată.
Cazare și tratament Căciulata – O combinație perfectă pentru sănătate
Datorită bazelor de tratament bine echipate, stațiunea este una dintre cele mai căutate destinații pentru recuperare și prevenție. Cazare tratament Căciulata este o alegere ideală pentru cei care suferă de afecțiuni reumatismale, digestive sau respiratorii.
Procedurile disponibile includ:
- Băi cu ape minerale
- Hidroterapie
- Electroterapie
- Aerosoli și inhaloterapie
- Masaje terapeutice
Rezervări Căciulata – Planifică-ți sejurul din timp!
Stațiunea este foarte populară pe tot parcursul anului, așa că este recomandat să faci din timp rezervări Căciulata pentru a beneficia de cele mai bune oferte la hotelurile din zonă.
Cazare spa Căciulata – O experiență de relaxare absolută
Pentru cei care doresc un sejur de răsfăț, există numeroase opțiuni de cazare spa Căciulata. Hotelurile și centrele wellness oferă piscine cu apă termală, saune, jacuzzi și tratamente de relaxare perfecte pentru eliminarea stresului și refacerea organismului.
Descoperă frumusețea stațiunii Căciulata
Pe lângă tratamentele balneare, stațiunea oferă și numeroase activități recreative. Turiștii pot vizita Parcul Național Cozia, Mănăstirea Cozia sau pot face plimbări pe malul Oltului pentru a se bucura de aerul curat și peisajele spectaculoase.
Dacă îți dorești un sejur relaxant, benefic pentru sănătatea ta, vacanțele la Căciulata sunt alegerea perfectă. Indiferent dacă vii pentru tratament sau pentru relaxare, vei găsi aici condiții excelente, peisaje de poveste și ospitalitate autentică.
Alege să te bucuri de o experiență unică în una dintre cele mai frumoase stațiuni balneare din România!
Ce trebuie sa stii
Profesioniști cu experiență pentru proiectul dumneavoastră de construcții

Echipa noastră este formată din ingineri, arhitecți, constructori și meșteri pricepuți, fiecare având o vastă experiență în domeniul construcțiilor, renovărilor și amenajărilor. Pasiunea pentru construcții ne motivează, iar fiecare proiect reprezintă o oportunitate de a demonstra calitatea, seriozitatea și profesionalismul nostru.
Servicii complete de construcții și renovări
Oferim soluții complete pentru proiectele dumneavoastră, de la faza de proiectare până la execuție și finalizare. Indiferent dacă este vorba despre construcția unei case, consolidarea unei clădiri sau amenajări exterioare, echipa noastră vă oferă siguranță, calitate și profesionalism. Serviciile noastre includ:
- Construcții civile și industriale – Clădiri rezidențiale, hale industriale, structuri comerciale.
- Renovări și consolidări – Modernizăm și protejăm clădirile pentru a le prelungi durata de viață.
- Turnare beton BCR și pardoseli industriale elicopterizate – Soluții rezistente pentru suprafețe durabile.
- Montaj pavele, borduri și piatră cubică – Amenajări exterioare de calitate pentru alei, parcări și trotuare.
-
Finisaje interioare și exterioare – Tencuieli decorative, gleturi, vopsitorii, faianță, gresie.
Garanția unei finalizări la timp
Respectăm termenele stabilite și ne asigurăm că fiecare proiect este livrat conform specificațiilor. Planificăm fiecare etapă cu atenție pentru a optimiza timpul și resursele, oferindu-vă siguranța unui rezultat impecabil.
De ce să alegeți echipa noastră?
Sunt numeroase motive pentru care suntem alegerea potrivită pentru proiectul dumneavoastră:
- Experiență vastă și profesionalism – Avem o echipă calificată și dedicată.
- Materiale de calitate superioară – Folosim produse de top pentru rezultate durabile.
- Respectarea termenelor – Finalizăm fiecare proiect la timp, fără abateri.
- Consultanță personalizată – Oferim soluții adaptate fiecărui client.
- Garanția lucrărilor – Asigurăm execuții corecte și de lungă durată.
Contactați-ne pentru o ofertă personalizată!
Indiferent de complexitatea proiectului, suntem aici pentru a transforma planurile dumneavoastră în realitate. Contactați-ne pentru o evaluare gratuită și descoperiți soluțiile optime pentru construcții, renovări și amenajări.
Ce trebuie sa stii
Creare Site Web Profesional: Soluții All-Inclusive pentru Afacerea Ta

Analitix Web este partenerul tău de încredere în dezvoltarea prezenței online a afacerii tale. Fondată de Faghiura Rares, compania se specializează în furnizarea de soluții digitale complete pentru întreprinderi mici și mijlocii, având o experiență de peste 3 ani în domeniu.
Servicii All-Inclusive pentru Site-ul Tău
Analitix Web oferă un pachet complet de servicii necesare pentru ca site-ul tău să fie online și performant:
-
Proiectare și Construire Site Web: Dezvoltăm site-uri web personalizate, adaptate nevoilor și obiectivelor afacerii tale. Echipa noastră de web developeri, designeri și copywriteri nativi în 8 limbi străine se asigură că website-ul tău reflectă identitatea brandului și atrage clienții potriviți.
-
Optimizare SEO: Implementăm strategii de optimizare pentru motoarele de căutare, asigurând o vizibilitate crescută în rezultatele Google. Prin tehnici avansate de SEO, ne asigurăm că site-ul tău apare în primele rezultate, atrăgând astfel un trafic organic de calitate.
-
Promovare și Marketing Online: Gestionăm campanii PPC și creăm conținut relevant pentru a atrage și fideliza clienții. Echipa noastră se ocupă de promovarea afacerii tale prin articole bine optimizate, publicate pe platforme de încredere, crescând astfel vizibilitatea brandului tău.
-
Găzduire și Mentenanță Continuă: Asigurăm hosting de încredere și întreținere constantă pentru funcționarea optimă a site-ului tău. Ne ocupăm de toate aspectele tehnice, astfel încât tu să te poți concentra pe dezvoltarea afacerii tale.
Abonamente Flexibile și Accesibile
Înțelegem importanța unei investiții eficiente, de aceea oferim site-uri sub formă de abonament lunar pe 6 luni, all-inclusive. Acest pachet include crearea site-ului de prezentare, SEO, domeniu/hosting și optimizare Google Maps, totul la un preț accesibil. În plus, primești lunar articole în valoare de 1000 RON pe site-uri de știri și anunțuri cunoscute, pentru a-ți promova afacerea eficient.
Expertiză Demonstrată
Cu peste 130 de proiecte finalizate, portofoliul nostru acoperă diverse industrii, inclusiv platforme medicale, educaționale și de comerț electronic. Echipa noastră este formată din profesioniști dedicați, pregătiți să transforme viziunea ta în realitate.
De ce să Alegi Analitix Web?
-
Garanția Calității 100%: Dacă nu ești mulțumit de colaborarea noastră, îți returnăm banii în maxim 14 zile (valabil pentru primele 30 de zile de contract).
-
Transparență și Comunicare: Vei avea un project manager dedicat, gata să te asiste în orice moment.
-
Rezultate Concrete: Ne concentrăm pe creșterea vânzărilor, a ratei de conversie și a vizibilității afacerii tale în mediul online.
Alege Analitix Web pentru a-ți dezvolta afacerea online cu soluții profesionale și personalizate. Contactează-ne astăzi și hai să construim împreună succesul tău digital!
-
Localeacum 7 days
Blefaroplastia – Secretul unei Priviri Tinere și Odihnite
-
Localeacum 5 days
Cum ai putea sa alegi cea mai avantajoasa solutie de inchiriere auto in Otopeni
-
Localeacum 6 days
10 Idei de Cadouri Inedite pentru 1 Martie – Surprinde cu Daruri de Primăvară
-
Localeacum 7 days
Cum sa gasesti solutia avantajoasa de transport cand vii in tara
-
Culturaacum 6 days
Cristian Branescu – Fotograful tau de Nunta in Bucuresti
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 days
Strategii eficiente pentru începătorii în cazinouri online care vor să câștige rapid
-
Localeacum 4 days
Espressoare Second Hand: Merită Să Cumperi La Mâna a Doua?
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 days
Creativitatea: motorul inovației în antreprenoriat