Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat regulile pe care părinții, elevii și profesorii vor trebui să le respecte la ceremoniile de începere a anului școlar.

În cadrul unei conferințe a organizației Salvați Copiii, desfășurată luni, Sorin Cîmpeanu a explicat că directorii de școală vor avea sarcina să ofere posibilitatea părinților să urmărească festivitatea de deschidere a școlii și online.

Directorii unităților de învățământ au și această sarcină de a recomanda participarea în sistem hibrid și online pentru a diminua aceste aglomerări de persoane. S-a ajuns la concluzia că măcar pentru școală, pentru bunăstarea emoțională a copiilor să fie permise aceste ceremonii, dar este o obligație în plus pentru a ne asigura că regulile sunt respectate din toate perspectivele”, a explicat ministrul Cîmpeanu.

Ministrul Educației a precizat care sunt regulile pentru festivitățile de deschidere a școlilor, din data de 13 septembrie.

Ordinul de ministru precizează foarte clar că sunt deschise aceste ceremonii de început de an școlar cu următoarele condiții: să se desfășoare numai în exterior, să fie obligatorie masca de protecție și să aibă o durată limitată la oră și jumătate”, a spus ministrul în cadrul unei dezbateri organizate de Salvați Copiii România.

De interes:  Primarul Nicolae Robu, avertisment pentru interzicerea manelelor

Într-o intervenție, medicul pediatru Mihai Craiu, invitat la dezbatere, a precizat că dacă nu vor fi respectate regulile sanitare, ceremoniile de începere a școlii pot deveni rapid o sursă de îmbolnavire pentru cei vulnerabili, mai ales din cauza variantei Delta a coronavirusului.

Știm că mutația Delta este mult mai contagioasă și perioada de incubație s-a scurtat în medie cu două zile. Ce impact are asupra serbărilor? Păi are, pentru că în ultimele două zile în care nu avem niciun simptom de boală, putem să transmitem afecțiunea, și cu toată buna intenție putem să infectăm un bunic vulnerabil, un profesor vulnerabil, un copil cu comorbidități”, a spus medicul.

El a menționat că părinții îngrijorați sau cu probleme de sănătate în familie ar putea sta acasă să urmărească aceste serbări online. Regulile din școli după, 13 septembrie, au fost publicate, luni, în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.