Deponeul de la Lupac, semnal de alarmă


La sediul Palatului Administrativ a avut loc o ședință de lucru pe tema stadiului lucrărilor la Centrul integrat de management al deșeurilor de la Lupac, care i-a adus împreună pe președintele Silviu Hurduzeu, vicepreședintele Flavius Nedelcea, arhitectul șef al județului Victor Naidan, reprezentanții proiectantului, antreprenorului și experții tehnici contractați de antreprenor. În cadrul ședinței a fost analizată soluția tehnică prezentată de antreprenor pentru lucrările de remediere la hala de sortare din cadrul CMID Lupac, avariată la finalul anului 2018. În cele ce urmează, Consiliul Județean Caraș-Severin, ca beneficiar, va solicita antreprenorului să demonstreze că soluția tehnică expusă se încadrează în costurile de operare garantate prin oferta depusă la licitație. Totodată, au mai fost discutate termenele de realizare a lucrărilor, mai exact măsurile ce se impun pentru scurtarea acestora, sens în care urmează ca forul județean să elibereze, cu celeritate, certificatul de urbanism și autorizația de construire.

De interes:  Avarie la reţeaua de alimentare cu apă la Reşiţa – Banat FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.