Fostul prim-ministru al României și actual candidat independent la alegerile prezidențiale din 2025, Victor Ponta, a reacționat ferm în urma întârzierii burselor școlare pentru mii de elevi din România. Într-o postare publicată miercuri, 17 aprilie, Ponta a denunțat disfuncționalitățile din sistem și lipsa de respect arătată copiilor și tinerilor din partea statului român.

„Pe 17 aprilie, unii elevi din România nu și-au primit bursele la timp. Din nou. Din cauza birocrației, din cauza nepăsării. În timp ce parlamentarii își încasează salariile fără întârziere, elevii, care au nevoie de sprijin, sunt puși pe pauză. E inadmisibil. E rușinos. Și e timpul să spunem STOP”, a scris Victor Ponta.

Tonul postării este unul profund critic, dar și încărcat de empatie, în linie cu profilul de lider preocupat de problemele sociale, pe care Victor Ponta și-l conturează în actuala campanie electorală.

O realitate cunoscută, dar prea des ignorată

Situația semnalată de Ponta nu este una singulară. În ultimii ani, întârzierile în plata burselor școlare – burse de merit, sociale sau de performanță – au devenit o constantă în viața elevilor români. În timp ce oficialii promit digitalizare, transparență și eficiență, elevii continuă să fie victimele unui sistem birocratic rigid și lipsit de reacție.

„Nu mai e vorba doar despre bani, e vorba despre respect. Despre șanse egale. Despre viitor”, a adăugat Ponta în mesajul său, evidențiind implicațiile profunde ale acestei disfuncționalități administrative.

Educația, o temă centrală de campanie

Prin acest mesaj, Victor Ponta introduce educația ca pilon-cheie în campania sa electorală. Din postura de fost prim-ministru, el mizează pe experiența sa în gestionarea aparatului de stat și promite un model de leadership mai eficient, mai uman și mai responsabil.

În contrast cu alte candidaturi dominate de promisiuni abstracte sau retorică populistă, Ponta adoptă un ton concret și ancorat în realitățile cotidiene ale cetățenilor.

Concluzie

Mesajul lui Victor Ponta vine într-un moment oportun, când încrederea publică în instituțiile statului este erodată tocmai de astfel de episoade de neglijență sistemică. Indiferent de preferințele politice, tema adusă în discuție este una care merită toată atenția: cum tratăm copiii acestei țări și ce mesaj le transmitem despre rolul și valoarea lor în societate?

Sunt momente în viața publică în care diferențele între imagine și realitate devin evidente. Una dintre cele mai importante distincții pe care trebuie să le facem astăzi este între populism și activism.

Populismul vorbește. Activismul face.

Populismul promite. Activismul propune soluții.

Populismul vine o dată la patru ani. Activismul rămâne, chiar și atunci când nu e campanie.

Iar Nicușor Dan este una dintre puținele figuri publice care au demonstrat constant că schimbarea reală nu se face cu sloganuri, ci cu răbdare, muncă și principii.

În România, activismul nu e ușor

Într-o societate în care instituțiile ezită, iar administrația e adesea opacă, activismul devine singura formă de control real exercitat de cetățeni. De cele mai multe ori, e o muncă anonimă, lentă, obositoare, dar absolut vitală.

Nicușor Dan a înțeles asta devreme. Nu a așteptat ca cineva să-i ofere un rol. Și-a creat unul. A început prin a contesta decizii care afectau spațiul public, patrimoniul, calitatea vieții urbane. A urmat drumul greu: plângeri, procese, argumente tehnice, decizii câștigate în instanță.

Așa s-a format – nu într-un partid, ci într-o rețea de inițiativă civică autentică. Așa a început să fie cunoscut: nu prin scandaluri, ci prin rezultate. A câștigat încrederea comunităților locale, a urbaniștilor, a oamenilor care s-au săturat de „merge și așa”. Când alții promiteau „să facă ordine”, el deja făcea.

Populismul apare des în România. Politicieni care promit „schimbarea de mâine”, dar uită totul a doua zi după alegeri. Care se pozează cu pancarte, dar dispar când începe munca. Care vorbesc despre cetățeni, dar nu stau niciodată de vorbă cu ei. Poate doar în campanie, și asta pentru imagine, nu pentru o schimbare reală. 

Activismul nu face poze. Face treabă. Iar asta este diferența esențială între Nicușor Dan și mulți dintre competitorii săi. Pentru el, nu e nevoie de promisiuni – există deja o istorie clară de implicare: zeci de cauze susținute, sute de procese câștigate, spații verzi salvate, proiecte ilegale stopate.

Faptul că, ani la rând, a ales calea legală, dificilă, dar corectă, îl face un lider atipic. Unul care vine cu soluții, nu lozinci.

De ce schimbarea reală nu vine din sistem

În sistemul politic românesc, unde care fiecare decizie pare parte dintr-un aranjament, e greu să crezi că reforma poate veni din interior. Tocmai de aceea, oamenii au început să se uite dincolo de partide – la candidați care nu datorează nimic nimănui.

Nicușor Dan nu e legat de niciun partid. Nu are o rețea de favoruri de susținut. Nu are un aparat politic care-l împinge din spate. A candidat ca independent, a câștigat pe cont propriu, și continuă să facă politică așa cum a început: cu onestitate și rigoare.

Și asta este probabil cea mai mare garanție a faptului că ceea ce promite va face. Pentru că nu are ce negocia. Nu are cui să răspundă, în afară de cei care l-au votat.

România are nevoie de lideri care nu promit salvarea țării în zece zile. Are nevoie de oameni care cunosc realitatea, care au fost acolo, în teren, în instanțe, în fața nedreptății – și care au rămas, chiar și când nimeni nu-i mai filma.

Activismul lui Nicușor Dan nu a fost un pas către putere. A fost un drum către soluții.

Poate că nu are cel mai puternic discurs electoral, dar are ceva ce puțini politicieni pot arăta: un trecut clar, verificabil, de implicare civică reală, iar în vremuri în care populismul devine zgomot de fundal, vocea calmă a unui om care chiar a făcut diferența s-ar putea să fie exact ce avem nevoie.

Nicușor Dan a devenit cunoscut publicului larg ca primar general, dar cei care urmăresc de mai mult timp viața civică din România știu că povestea lui a început cu mult înainte. Cu o luptă dusă pas cu pas, alături de oameni, prin instanțe, prin petiții, prin eforturi constante de a opri abuzuri care păreau de neoprit. Pentru foarte mulți, Nicușor Dan n-a apărut din neant. A crescut odată cu mișcările civice din București. A fost acolo unde era nevoie de voce, de răbdare și de curaj.

Totul a pornit de la întrebări simple

Cum se poate construi o clădire ilegală în centrul orașului? De ce dispar spațiile verzi sub betoane? Cine decide ce clădiri merită salvate și ce se demolează peste noapte?

Nimeni nu oferea răspunsuri. Așa că a început să le caute. Și nu oricum. A înțeles rapid că, pentru a schimba ceva, nu ajunge să te indignezi – trebuie să acționezi. Cu legea în mână, cu specialiști alături, cu răbdare. Așa s-a născut Asociația Salvați Bucureștiul, una dintre cele mai active și eficiente organizații civice din țară. Sute de procese câștigate. Spații verzi protejate. Proiecte ilegale oprite.

A participat la protestele împotriva construirii Cathedral Plaza – o clădire dovedită în instanță ca fiind ilegală. S-a implicat în lupta pentru salvarea Halei Matache, simbol al identității bucureștene. A susținut inițiativele cetățenești când acestea erau ignorate de autorități.

Activismul este o formă de implicare, nu de imagine

Pentru Nicușor Dan, activismul n-a fost niciodată un mijloc de autopromovare. A fost o formă de implicare concretă. În loc de lozinci, a venit cu dosare bine pregătite. În loc de scandaluri televizate, a ales să construiască argumente juridice. Este genul de om care a tratat problemele urbane cu rigoare și responsabilitate. Și tocmai asta l-a diferențiat: nu s-a luptat pentru imagine, ci pentru rezultate.

Într-un punct, a devenit clar că din afară poți opri câteva nedreptăți, dar pentru schimbare sistemică, trebuie să fii în poziția de a decide. Așa începe parcursul lui Nicușor Dan, de la stradă la administrație. A candidat. Ca independent. Fără partide, fără mașinării politice, fără rețele de influență. A fost ales. Pentru că oamenii au simțit că vine cu altceva: consistență, nu promisiuni. Bun-simț, nu marketing. Seriozitate, nu spectacol.

După ani în administrație, sub presiunea permanentă a funcției, a rămas același om: reținut, clar, concentrat pe soluții. A evitat excesele de imagine și a preferat să se lase judecat după rezultate. Nu e genul de lider care apare la fiecare subiect din presă, dar nu lipsește atunci când e de luat o decizie importantă.

Nicușor Dan nu a intrat în viața publică pentru funcții. A intrat pentru că a văzut lucruri care nu erau corecte și a decis să le schimbe. A început din stradă, dar a înțeles că adevărata schimbare se face din interior – dacă nu te pierzi pe drum.

Astăzi, când candidează ca independent la cea mai importantă funcție din stat, vine cu aceeași direcție. Nu a fost creat de un partid. Nu are de rambursat favoruri. Nu și-a construit cariera pe alianțe politice. A crescut prin încredere și consecvență. Și într-un peisaj politic sufocat de calcule și alianțe de moment, un lider cu rădăcini civice reale poate fi, în sfârșit, răspunsul pe care îl așteptam.