Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna februarie

  Aflată la răspântia dintre iarnă și primăvară, luna februarie, numită în tradiția populară și Făurar, care vine de la Faur, adică timpul când se ascuțeau uneltele pentru începutul sezonului agrar, este luna tradițiilor legate de ciclul ”sfârșit – început”. Bătrânii spun că februarie a fost întotdeauna o lună capricioasă și răutăcioasă, asta datorită faptului că i-au fost repartizate cele mai puține zile, fiind considerat fratele cel mic al lunilor anului.

Sărbători importante în luna februarie:

1 februarie: Sfântul Trifon – patronul tuturor dăunătorilor ce distrug pomii fructiferi și viile;

2 februarie: Stretenia; Ziua Ursului; Târcolitul viilor (Întâmpinarea Domnului);

1-3 februarie: Martirii de Iarnă;

10 februarie: Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie (Haralambie de ciumă);

11 februarie: Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie Episcopul;

24 februarie: Dragobetele.

     Sfântul Trifon (1 februarie) (Trif Nebunul): sfânt care apără viile si livezile de omizi, lăcuste, viermi, gândaci. Pentru a proteja holdele de insecte, era sărbătorit prin diferite interdicții la muncă. Oamenii se duceau dimineața la biserică ca să ia aghiazmă făcută anume, cu care stropeau viile, livezile, grădinile.

     Numele de Trif Nebunul, după istorisirile populare, i se trage din faptul că a speriat-o pe Maica Domnului atunci când aceasta se ducea la biserică după 40 de zile de la Nașterea lui Iisus Hristos.

     La 40 zile după Crăciun, la 2 februarie, când biserica ortodoxă sărbătorește Întâmpinarea Domnului, spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului. Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic.Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Ăl Mare sau Martin. Pentru a câștiga bunăvoința animalului sălbatic, ei așezau pe potecile pe unde obișnuia să treacă acesta, bucăți de carne sau vase cu miere de albine.Se consideră că puterea acestui animal era transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, dacă aceștia se ungeau, în ziua de 2 februarie, cu grăsime de urs.

De interes:  VIDEO Vino alături de Rizea, în fața Parlamentului, pentru a cere revocarea din funcție a lui Vadim Cojocaru

Bolnavii de „sperietoare” erau tratați în această zi prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs.

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind, astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în ziua de Stretenie cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind slăbirea frigului și apropierea primăverii.

     Sfântul Haralambie (10 februarie) a trăit în secolul al II-lea și a fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică. Fiindcă tămăduia oamenii și animalele fără plată, lumea l-a făcut sfânt pe Haralambie, patron al ciumei, prăznuit în această zi. Sf. Haralambie ținea ciuma legată de lanț și o slobozea numai când oamenii își pierdeau credința, atunci ciuma decima populația. De aceea este bine ca sărbătoarea să fie ținută. Icoanele îl înfățișează pe acest sfânt ținând ciuma în lanț.

Se crede că dacă plouă în această zi, atunci ploaia va continua timp de 40 de zile. În această zi se face pomană pentru cei care nu au murit de moarte bună, iar coliva făcută se păstrează pentru a fi dată la păsări, dacă se îmbolnăvesc.

         Datini, tradiții și obiceiuri de 10 februarie:

Femeile fac un colăcel, îl coc înainte de răsăritul soarelui, îl rup în patru bucăți pe care le aruncăîn cele patru vânturi.

Altele, goale pușcă, fug în jurul casei de trei ori; de casa lor nu se mai apropie necuratul. Sfântul a lăsat cu limbă de moarte ca unde se va găsi o bucățică din trupul lui, locul acela sa fie în veci ferit de ciumă.

Pentru paza vieții și a gospodăriei se stropesc cu apă sfințită grădinile și vitele; boii nu se înjugă.

Se face pomană pentru cei care n-au murit de moarte bună; se duce coliva la biserică sau grâu curat; boabele sfințite de preot se dau vara la păsări, ca sa nu le atingă boala. Oamenii duc colaci la bisericăși mănâncă din ei când sunt bolnavi.

De interes:  Idei pentru a ambala corect produsele de cofetărie

Cu coliva sfințită se ung pomii pe tulpini, ca sa nu se usuce în timpul verii;

Cine ține această sărbătoare are parte de cai buni si sănătoși, nu le șchiopătează vitele și nu le mănâncă lupii.

Se ține pentru câmp, ca sa nu distrugă gândacii și viermii recolta.

Se crede că dacă plouă în această zi, atunci ploaia va continua încă 40 de zile.

     Sfântul Vlasie (11 februarie). Sf. Mucenic Vlasie era din cetatea Sevastiași a trăit pe vremea împăratului Diocletian. Prin viața fără prihană și împodobită cu fapte bune, a fost uns episcop în cetatea sa. Prigonit pentru credința în Hristos, Sf. Vlasie s-a retras în pustie, unde a trăit în post și rugăciune.

Trădat de un vânător, a fost prins și supus la grele cazne. Văzându-l în temniță, în suferință, plin de sânge, șapte femei și doi copii au îmbrățișat credința creștină arătând multa râvnă în slăvirea lui Hristos. Pentru tăria credinței lor, au fost decapitați toți, primind astfel, împreună cu sfântul, moarte de mucenici.

     Datini, tradiții și obiceiuri de 11 februarie – Vracii; Vlasii; Moarte de mucenici:

“Dacă nu-l țin pe Sf. Vlasie, femeile însărcinate nasc copii schimonosiți”;

Cel ce a pierdut ceva, să se roage acestui sfântși îșirecuperează paguba;

Este ținut și pentru boli.

Acum se întorc păsările migratoare, li se deschide ciocul și încep a cânta.

Sărbătoarea este respectată de agricultori, pentru a preveni stricăciunile aduse recoltelor de pasările pădurii;

Este bine să fie ținută si de femeile gravide, pentru a naște copii sănătoși.

Cel ce se roagă de Sf. Vlasie,niciodată nu rămâne fără parale în pungă.

Ziua poate fi prăznuită pentru nepoți, surori, nurori – să nu li se întâmple ceva.

De interes:  Scandalul vaccinurilor. Lucian Duță: „Vor fi aruncate la gunoi, că nu fac față actualelor versiuni Covid. România rămâne cu o pagubă de 1 miliard de euro”

     Dragobetele (24 februarie) are rădăcini foarte vechi, fiind sărbătorit chiar de pe timpul dacilor, pentru care acesta era o divinitate asemeni lui Cupidon (al romanilor) și Eros (al vechilor greci). Dragobetele este fiul Dochiei, și în unele zone poartă numele de Năvalnicul (a fost transformat de Maica Domnului în floarea cu același nume) sau Logodnicul păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet. Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților, care, în ziua de Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună înspre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămâioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste. Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine câte un băiat, și nu unul oarecare, ci acela care le îndrăgea. De își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărutare ce simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală: Dragobetele sărută fetele!

     Fiecare tânăr avea grijă ca în această zi să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următoarea zi de Dragobete.

     Se mai credea că în ziua de Dragobete păsările ne migratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile. Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, ursul iese din bârlog, păsările își caută cuiburi, iar omul participă și el la bucuria naturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.