Milioanele de români care vor ajutor de la stat pentru facturile exagerat de mari trebuie să completeze o cerere de 14 pagini în dosarul și așa stufos. Birocrația ar putea să blocheze cu totul respectivele ajutoare. Mai mult, Executivul nu a dat nici acum normele de aplicare pentru legea consumatorului vulnerabil. În mai puțin de o lună, cinci milioane de români pot cere ajutorul de stat, însă, in aceste conditii, este greu de estimat câți dintre ei vor reuși să îl și primească. 

14 pagini cu peste 500 de câmpuri au de completat oamenii care vor să beneficieze de ajutorul de stat pentru energie electrică și gaze. Însă cei mai mulți nu știu să completeze documentul.

PSD ironizează modul în care guvernul decide să îi ajute pe românii sugrumați de facturi. Sorin Grindeanu a lipit cele 14 pagini în lungime și a făcut o rolă de câțiva metri, ca un sul de hârtie igienică.

Pe de altă parte, Cîțu nu știe cu cât vor fi compensate facturile la energie. Românii nevoiași vor putea beneficia însă de legea mai favorabilă – fie consumatorul vulnerabil fie ordonanța prin care sunt compensate facturile. În ceea ce privește plafonarea, premierul spune că așteaptă să fie luată o decizie la nivel european.

De interes:  Nelu Tătaru: "Când avem trei cazuri de COVID în trei clase diferite, acea şcoală se închide"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.