CSM Reșița, misiune ușoară în Cupa României
CSM Reșița a făcut instrucție cu Inter Petrila, în turul III al Cupei României la fotbal. Partida disputată pe terenul din Lonea s-a încheiat cu scorul de 5-1 în favoarea rosso-nerilor, care s-au impus prin golurile marcate de Cioablă, Velici de două ori, Coman, din penalty, şi Babei. „Am jucat cu o echipă de Liga a IV-a, care, chiar dacă a deschis scorul, nu ne-a pus probleme. E bine că ne-am calificat, pentru că ne-am dori să aducem o echipă de Liga I la Reșița. O parte dintre jucători au fost menajați, pentru că am avut deplasări și meciuri grele în Liga a II-a. A fost un antrenament bun, chiar dacă am ratat din nou foarte mult, deja la pauză putea fi lejer 5 sau 6-1” a declarat după meci Cristian Bobar, șeful grupării din Valea Domanului. Pentru rosso-oneri, partida din Cupa României a fost un test util înaintea celui mai așteptat joc din turul de campionat: duminică, de la ora 13.30, CSM Reșița primește vizita Rapidului.