„Copil în Europa” – Festivalul Naţional de Teatru pentru Tineri şi Copii, ediţia a XII-a, se deschide, joi, la Timişoara.

Până pe 3 decembrie, la Casa Tineretului (FITT), pe agenda Festivalului Naţional de Teatru pentru Tineri şi Copii „Copil în Europa” vor fi spectacole invitate în festival, workshop-uri de dezvoltare a abilitatilor elevilor-actori, spectacole în concurs şi sesiuni de discuţii.

La actuala ediţie va fi realizat, în cadrul workshopului de short – film, videoclipul motivaţional ”I’m not my m!stakes”, care va fi prezentat, atât ca proiecţie, cât şi sub formă de performance, pe data de 1 decembrie, ora 17:30.

Festivalul include trei spectacolele invitate: „Homo Zeus – rising in love” (29 noiembrie, ora 19:00), performance semnat şi jucat de Paul Cimpoieru împreună cu Ionel Barac, realizat sub egida Compania 9 Theatre Company Bucureşti, „Mergi pe drumul tău!” (30 noiembrie, ora 19:00), în regia Julietei Georoiu, pe un text scris de Laura Ţibuleac, muzică – Daniel Radu şi Cristian Mihai, coregrafie – Rasmina Călbăjos, pregătire vocală – Alin Costea, musical realizat la ediţia anterioară a festivalului şi spectacolul „Nopţi albe” după F. M. Dostoievski (2 decembrie, ora 18:00), producţie a Asociaţiei Par Coeur, în regia semnată de Andreea Vulpe.

De interes:  Se promovează ia bănățeană în centrul Reșiței – Banat FM sound factory

La secţiunea competiţională, care se va desfăşura pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, participă trupe din toată ţara şi 13 elevi înscrişi la monolog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.