Cele mai ciudate plaje din lume (I) – Okinawa, Japonia [VIDEO] – Banat FM

Cele mai ciudate plaje din lume (I) – Okinawa, Japonia [VIDEO]

Marea este un fenomen natural uluitor. Marea este un uriaş animal blând, care îşi pierde până la ţarm toate tensiunile. Cu rochia ei de smarald cutreieră locul pe care i l-a lăsat uscatul, răsfirându-şi pe ţărm trena dantelată. Nu e întâmplător că zeiţa frumuseţii, Afrodita s-a întrupat din spuma valurilor… Nu exista frumuseţe care sa te lase fără grai, fericit şi înspăimântat. Nu e o spaima de care eşti conştient, e una de care eşti copleşit.

Dacă plajele cu nisip alb şi ape de culoarea turcoazului sunt minunate, ele sunt departe de ceea ce înseamnă neobişnuit. Cei care îşi doresc o experienţă de neuitat, trebuie să vină pe una dintre plajele prezentate în această săptămână. Nisip care latră, fosile în formă de stea sau izvoare termale subterane sunt numai câteva dintre experienţele pe care le poţi trăi în aceste locuri cu plaje ciudate.

De interes:  Enjoy The Silence – Banat FM

Plaja Hoshizuna, Okinawa, Japonia

Plaja Hoshizuna este una dintre plajele unice în lume, unde nisipul este în formă de stea (celelalte două se află pe insula Taketomi din Okinawa – plajele Kaijihama şi Aiyaruhama). Micuţele stele sunt de fapt fosile formate de pe urma a mii de mici crustacee. Localnicii au o legendă care stă în spatele acestor plaje. Povestea spune că au fost odată o stea mamă şi o stea tată, care aveau o stea copil. În timp ce vorbeau cu Zeul cerului despre noul născut, Zeul oceanului, furios că nu a fost băgat şi el în seamă, a trimis un şarpe gigantic să omoare steaua copil. Fecalele acestuia au devenit fosilele pe care le vedem astăzi pe plajă. În plus, Zeul cerului a adus copilul stea în Rai şi se spune că de aceea vedem astăzi stele pe boltă cerească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.