Din oferta oricărei companii de servicii funerare Bucureşti nu lipsesc pachetele funerare, destinate rudelor şi apropiaţilor defuncţilor care observă necesitatea intervenţiei unei echipe de specialişti pentru a putea avea suficient timp de petrecut în prezenţa defuncţilor în ultimele zile pe Pământ. Cu alte cuvinte, o echipă de servicii funerare se va dovedi de un real ajutor pentru toţi cei care preferă să participe şi să organizeze priveghiul şi să stea la căpătâiul persoanei decedate, în loc să umble după acte şi cumpărături pentru ziua înmormântării.
Ce servicii şi produse sunt incluse în pachetele funerare pe baza talonului de pensie sau a ajutorului de înmormântare?
Pentru că ajutorul de înmormântare oferit de stat este uneori suficient pentru o înmormântare decentă, cei mai mulţi clienţi ai companiei de servicii funerare optează pentru un astfel de pachet funerar pe baza talonului de pensie. Aceste pachete pentru care membrii familiei nu plătesc nimic, ci prezintă doar talonul de pensie şi actele necesare, includ sicriele standard, dotate cu lenjeria pentru sicriu, capitonajul capacului, pernă, voal, saltea, cu orarul mare şi mic, cu crucifix, mânere, şuruburi şi crucea de lemn inscripționată.
Pe lângă aceste produse absolut necesare unei înmormântări, din oferta companiei de servicii funerare nu lipsesc produsele de dulce sau de post în pachete ce urmează să fie împărţite la Biserică, 2 platouri de colivă, 3 colaci, prosoape mari şi mici şi câte 12 bucăţi de batiste cu lumânări şi bănuţi, dolii de piept şi lumânări. Pe lângă acestea, din pacheţele funerare standard nu lipsesc sticlă de vin, sticlă de vin şi ulei şi setul de pahare şi linguriţe de plastic.
În afară de aceste produse, din ofertele şi pachetele standard nu lipsesc serviciile de îmbălsămare, toaletare, de constatare a decesului şi obţinerea actelor necesare înhumării şi dosarului pentru ajutor de înmormântare. În plus, transportul funerar de la domiciliu, spital sau azil până la capelă, biserică şi cimitir este asigurat.
Ce servicii şi produse sunt incluse în pachetele de servicii funerare premium pe lângă cele standard?
În principiu, cei care plănuiesc o înmormântare mai mare, cu mai multe persoane sau o înmormântare mai luxoasă, pot să opteze şi pentru un pachet funerar pentru care vor plăti în plus o sumă de bani în acest sens.
Aceste pachete poartă diferite denumiri. Spre exemplu, pachetul premium se plăteşte cu talonul de pensie şi 1000 de lei în plus, oferind, pe lângă produsele şi serviciile mai sus menţionate, o coroană de garoafe naturale, precum şi un sicriu din gama premium, nu standard. Pe de altă parte, pachetul Lux include un sicriu de lux, coroana de garoafe şi un număr dublu (24) de vase de mâncare gătită şi produse de împărţit, dolii de piept, lumânări, batiste cu lumânări şi bănuţi.
Nu în ultimul rând, pachetul exclusiv se va plăti cu talonul de pensie şi 3000 de lei în plus, iar pachetul VIP se plăteşte cu talonul de pensie şi 8000 de lei, incluzând servicii şi produse de cea mai bună calitate.