Un aspect foarte important de care omenii trebuie să țină cont în momentul în care își iau un animal de companie este faptul că trebuie să acorde o atenție deosebită modului în care vor hrăni animalul respectiv.

Hrana animalelor trebuie să fie sănătoasă și nutritivă, dar nu trebuie confundată cu hrana pe care o consumă oamenii. Unele alimente considerate sănătoase pentru oameni pot fi foarte nocive pentru organismul animalului de companie, indiferent dacă este câine sau pisică – acestea fiind cele mai predispuse la dezvoltarea unor complicații, deoarece oamenii le oferă adesea mâncare pe care o consumă și ei.

Care este rolul unei alimentații sănătoase la animalele de companie?

O alimentație sănătoasă și potrivită animalului de companie este foarte importantă atât pentru sănătatea și dezvoltarea acestuia, cât și pentru sistemul imunitar. Astfel că nutriția are un rol foarte important chiar și în viața animalelor de companie.

În unele cazuri, când un animal se confruntă fie cu diferite probleme gastrointestinale sau cu o greutate mult prea mare, acesta trebuie investigat de medicul veterinar pentru a putea stabili un regim alimentar special. De aceea este important ca stăpânii animalelor de companie să le ducă periodic la consultații veterinare, în care să le fie evaluate greutatea și starea generală de sănătate.

De interes:  Beneficii ale terapiei prin masaj

De exemplu, la o clinică veterinară din Suceava, medicul veterinar poate stabili o dietă terapeutică pentru un animal, dacă acesta observă că starea sa de sănătate necesită acest lucru. Această dietă este una dedicată, în special, animalelor care sunt bolnave sau suferă de o afecțiune cronică, având rolul de a completa un tratament medicamentos.

Ce alimente pot fi oferite animalelor de companie?

În general, câinii și pisicile nu pot mânca hrană pregătită pentru oamenii, deoarece organismul lor nu este dezvoltat pentru a putea digera acest tip de alimente, în special condimente și adaosuri folosite pentru a da un gust bun mâncării. De aceea, este recomandat ca stăpânii acestora să le ofere o hrană special concepută pentru animale.

O pisică are nevoie de alte tipuri și cantități de proteine, vitamine, carbohidrați, micro și macronutrienți, în comparație cu un câine. În plus, există diferențe și între specimenele adulte și puii aceleiași rase. Tocmai de aceea, pe piață au apărut foarte multe tipuri și mărci de hrană pentru animale, în supermarketuri existând un raion special dedicat acestora. Cu toate acestea, nu toate tipurile de hrană pentru animale sunt la fel de bune și sănătoase. Din acest motiv, stăpânii animalelor ar trebui să fie foarte atenți în momentul în care aleg hrana pentru acestea, astfel încât să fie potrivită nevoilor organismului lor sau, dacă este cazul, afecțiunilor de care suferă.

De interes:  Oja semipermanenta VS oja clasică

Există chiar și posibilitatea de a pregăti mâncare pentru animalul de companie acasă, în acest caz fiind necesar ca stăpânii să fie foarte bine informați despre ce ingrediente sunt potrivite, care sunt esențiale și care sunt dăunătoare pentru animale. Astfel că, din mâncare nu poate lipsi carnea, care poate fi combinată cu orez, cartof, unele cereale, pătrunjel, dovlecel sau broccoli.

Prin urmare, oferirea unei hrane sănătoase, care să cuprindă toți nutrienții de care au nevoie, este extrem de importantă pentru dezvoltarea armonioasă a animalelor de companie, reprezentând un aspect ce nu trebuie neglijat de către stăpâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.