Primarul Nicolae Robu a luat decizia de a impune un termen limită până în care toate imobilele istorice din cele trei piețe din centrul Timișoarei să fie renovate. Astfel, locatarii din piețele Operei, Unirii și Libertății trebuie să-și renoveze fațadele imobilelor în care locuiesc până în octombrie 2020, adică doar cu puțin timp înaintea anului în care orașul devine Capitală Culturală Europeană. 

Declarația primarului vine după ce o clădire emblematică a Timișoarei, Casa cu Atlanți, situată pe str. Alba Iulia, în prelungirea Palatului Operei și Teatrelor înspre Piața Libertății a fost reabilitate aproape în întregime. Problema este că locatarii  se confruntă cu o birocrație extrem de greoaie pentru a obține aprobările necesare reabilitării, dar și cu costuri uriașe, ținând cont că doar anumite firme pot intervenii în cazul imobilelor de epocă.  Tot în zona centrală însă sunt suficiente imobile aparținând Primăriei sau altor instituții ale statului care arată jalnic. Printre ele clădirea fostei garnizoane, vechea primărie din Piața Libertății, Liceul Emanuil Ungureanu și altele. 

De interes:  Caii-putere vor răsuna din nou în Valea Domanului! Lucien Hora vrea victoria în fața fanilor de acasă – Banat FM sound factory

Asta pare mai puțin important pentru primar, care trece, în schimb, la amenințări:
„Mie nu-mi face plăcere să vă amendez sau să vă supraimpozitez, dar vă spun cu respect: cine nu a început deja să-și reabiliteze clădirea încât lucrările să poată fi finalizate până la data de 31.10.2020, va fi amendat, începând de acum, în fiecare săptămână și, în plus, pus la impozit de 6 ori mai mare! Nu ne putem juca cu imaginea orașului nostru și a țării noastre! Nu ne putem lăsa prinși de anul 2021, când vom fi capitală a culturii europene, cu clădirile din cele trei piețe în halul în care majoritatea sunt acum! Vă rog să înțelegeți asta, stimați concitadini! Cine își iubește orașul, cine își iubește țara, înțelege, fără îndoială!”, a declarat Nicolae Robu.

Mai mult decât atât el îi amenință chiar și cu executarea silită, prin care să-i evacueze din locuințe, în loc să le înlesnească obținerea autorizațiilor de care au nevoie sau să acceseze fonduri din care să poată sprijini renovarea. 

De interes:  Barbatii nu au nevoie de fotomodele – BANAT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.