Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protectia Mediului au observat o camionetă al cărei conducător auto încărca pentru a transporta deșeuri de pe un șantier de pe Bdul Take Ionescu, existând indicii că nu deținea documentele necesare prevăzute de legislația în vigoare. Cel în cauză a fost oprit în trafic pe str. Ștefan cel Mare cu sprijinul unui echipaj de la Secția 1 Poliție.
Acesta a fost escortat la sediul SDM Timișoara pentru a i se aplica sancțiunea prevăzută de lege pentru astfel de situații și pentru întocmirea documentelor în vederea confiscării autovehiculului cu care transporta deșeurile. S-a solicitat de asemenea, sprijinul Garzii de Mediu Timis care are dreptul de a sancționa în astfel de situații, pe numele conducătorului auto fiind întocmită sancțiune în valoare de de 30.000 de lei conform HG 1061/2008 și s-a dispus confiscarea mașinii. De asemenea, polițiștii locali au aplicat o sancțiune de 20.000 de lei conform Legii 211/2011, beneficiarului lucrărilor deoarece a predat deșeurile unui operator neautorizat.
Sursa: Realitatea de Timis