Ministrul de Interne, Marcel Vela, a revenit, miercuri seara, cu noi precizări despre Paștele românilor. Acesta a sustinut o declarație de presă în care a anunțat că acordul cu BOR se modifică. Potrivit noilor reglementări, polițiștii nu vor mai împărți lumină credincioșilor.

Noi declarații, miercuri seara, la Ministerul de Interne. Vela a facut precizări noi despre Paștele românilor.

„Acordul intre BOR si MAI se modifica. Slujbele religioase se vor respecta cu indicatiile BOR și ale Ordonanțelor Militare, fără participarea credincioșilor în incinta sau în afara bisericilor. Paștele sfințit joi va fi distribuit la domiciliul credinciosilor de catre personalul clerical si voluntarii parohiei, vineri si sambata, intre 8-17:00, si in prima zi de Paste, intre 6-12, la solicitarea credinciosilor”, a declarat Marcel Vela.

Totodata, anunta Ministrul de Interne, Sfanta lumina va fi distribuita in parohii sambata, incepand cu ora 20:00, si aceasta nu va mai fi impartita credinciosilor de politisti.

„Credinciosii pot lua lumina din pragul casei, și nu vor mai ieși în stradă”, a mai spus Vela.

De interes:  Medicul Virgil Musta trage un semnal de alarmă: "În scurt timp spitalele vor fi copleşite. Fac un apel la responsabilitate"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.