Zeci de copii din Reșița și Pancevo au participat la o competiție a prieteniei – Banat FM

Zeci de copii din Reșița și Pancevo au participat la o competiție a prieteniei

30 de copii din Pancevo și tot atâția elevi de la școlile gimnaziale numerele 2 și 8 din Reșița s-au întrecut în această dimineață, în cadrul unei ample competiții sportive cu caracter amical. După ce ieri au vizitat grădina zoologică și au vizionat filmul „Regele Leu” la cinematograful Dacia, elevii reșițeni și oaspeții lor din Pancevo au participat astăzi la un concurs al prieteniei, desfășurat sub forma unor ștafete, la trei probe: înot, alergare și concurs pe biciclete, cu echipe de câte 10 copii la fiecare probă. Elevii înscrişi la înot au efectuat o tură de bazin, după care au predat ştafeta colegilor înscrişi pentru proba a doua. Aceştia au alergat de la bazin până la baza sportivă Gloria, unde elevii înscrişi pentru traseul de biciclete au preluat ştafeta şi au continuat întrecerea pe două roți. Totul, într-o atmosferă relaxată, prietenească, fără stresul rezultatelor. Acțiunea a fost parte a proiectului transfrontalier „Eficiență energetică – Premisele unui mediu mai curat în zona transfrontalieră România-Serbia”, și a reprezentat practic etapa reșițeană a unui eveniment similar desfășurat luna trecută la Pancevo. Din partea Reșiței au participat de această dată 50 de copii, însă doar 30 au intrat în competiție.


La final, toți participanții au primit medalii din partea gazdelor din Reșița. În cadrul proiectului ”Eficienţă energetică – Premisele unui mediu mai curat în zona transfrontalieră România-Serbia”, Complexul Municipal de Sport şi Sănătate „Ioan Schuster” din Reşiţa a fost dotat cu 90 de panouri solare, recepția urmând să aibă loc în următoarele două săptămâni. În urma acestei investiți, cel mai mare avantaj îl reprezintă reducerea cu circa 50% a cheltuielilor pentru încălzirea apei menajere și a celei din bazin. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia. Proiectul e derulat de Primăria Reşiţa, în calitate de partener lider, împreună cu Primăria din Pancevo, beneficiare fiind ambele municipalități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.