Săptămâna trecută, la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a avut loc o vizită la nivel înalt, tocmai din îndepărtata China. Delegația provinciei Yunnan a fost prezentă în orașul de pe Bega pentru a identifica oportunități de cooperare economică între cele două regiuni.

Pe lângă vice-guvernatorul E.S. Yang Baojian, au mai fost prezenți vicepreședintele și secretarul general al Asociației Poporului pentru Prietenia cu Țările Străine a Provinciei Yunnan, directorul general adjunct al Comitetului de Administrație al Zonei Noi Dian Zhong, directorul adjunct al Biroului General al Congresului Poporului din Provincia Yunnan. Provincia chineză exportă în general routere, cafea și importante componente auto. Întâlnirea a avut loc în contextul Memorandumului de Colaborare semnat la Timișoara, în data de 3 octombrie 2013, de către Consiliul Județean Timiș, Instituția Prefectului Județul Timiș și CCIA Timiș cu Chinese Council for Promotion of International Trade Yunnan Sub-Council.

Consilierul președintele CCIAT, Emil Mateescu, a făcut o prezentare a principalilor indicatori economici ai județului Timiș la nivel național, a activităților CCIAT, o agendă comună de activități care să cuprindă organizarea de misiuni economice, forumuri de afaceri, participări la târguri sectoriale, atât în Timișoara, cât și la Kunming, care să aducă împreună companii românești și companii chineze, în vederea echilibrării balanței comerciale și a creșterii numărului de firme cu asociați chinezi din județul Timiș. În prezent, în Timiș sunt 42 de firme cu capital chinez. În ceea ce privește echilibrarea balanței comerciale, anul trecut deficitul României în relația cu China a fost de 4,32 miliarde de dolari.

Reprezentantul chinez a subliniat dorința de a explora noi domenii de colaborare și investiții între cele două regiuni, de a facilita contacte de afaceri bilaterale prin departamentele specializate din cadrul Guvernului Provinciei Yunnan. „După participarea delegației Consiliului Județean Timiș la China South Asia Business Forum și China Kunming Import&Export Fair din iunie 2019 și având la bază acordul de cooperare semnat în 2013, suntem de acord să consolidăm și să operaționalizăm relația noastră interinstituțională, prin punerea în practică a propunerilor discutate”, a precizat vice-guvernatorul provinciei Yunnan.

De interes:  Nedved din Banat, antrenor la Poli Timișoara?! | Express de Banat

Membrii delegației au făcut prezentări ale economiei Provinciei Yunnan, a poziției de top pe care aceasta îl ocupă din punct de vedere al unor indicatori economici ca PIB-ul, industria electrică și energetică, turismul etc, a rolului important în relația cu Asia de Sud al provinciei în cadrul Inițiativei „One belt, One Road”, a atenției deosebite acordată de Guvernul Yunnan energiei verzi, alimentației sănătoase și mediului curat, dar și a schimburilor comerciale dintre regiunea chineză și țara noastră. Directorul General Adjunct al Comitetului de Administrație al Zonei Noi Dian Zhong, dl. Lyu Tianyun, a prezentat rolul și poziția strategică a Zonei Noi ca punct important de contact cu Asia, în contextul dezvoltării în jurul noului Aeroport din Kunming a unei infrastructuri de afaceri de mare anvergură: sedii de firme din domeniul IT, inovație, bio-farmaceutic, energetică, servicii de logistică și aeroportuare.

De asemenea, Cheng Yunchuan, vicepreședinte al Asociației Poporului pentru Prietenia cu Țările Străine a Provinciei Yunnan, a subliniat buna colaborare cu Consiliul Județean Timiș, menționând faptul că relațiile inter-guvernamentale stau la baza relațiilor dintre cele două comunități de afaceri. Prin acest departament, vor fi identificate firme chineze interesate în a face afaceri cu firme din județul Timiș și, totodată, se va menține legătura cu CCIAT pentru punerea în practică a acțiunilor propuse și agreate de părți.

De interes:  HAOS. Borcean își acuză colegii de partid, iar liberalii nu au încredere în primar...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.