Armata Română ridică un spital mobil în incinta Institutului Ana Aslan, de lângă București. Aici vor ajunge pacienții cu Covid 19, în cazul în care unitățile sanitare nu vor mai face față. Spitalul de nivel ROL 2 este asemănător celor amplasate în teatrele de operații și va gata până luni, spun autoritățile. 

Misiunea a început cu amenajarea genistică a terenului pe care va fi instalat spitalul. După curățenie, s-a trecut la nivelarea zonei, scrie realitatea.net 

„Aceasta este activitatea geniștilor din Armata României, această experiență am dobândit-o atât pe teritoriul național, cât și în teatre de operațiuni”, a spus Silviu Gimiga, comandantul Batalionului 96 Geniu. 

În spitalul militar de campanie, vor fi triați și tratați pacienții care au simptome de infecție cu noul coronavirus, însă, la câteva zeci de metri distanță, este în pregătire și o altă zonă unde vor fi amplasate corturi pentru cei care vor avea nevoie să stea în carantină. 

„Va fi un campus militar care va cuprinde spitalul ROL 2 și o tabără de corturi pregătită pentru aproximativ 500 de pacienți. Are mai multe containere și corturi speciale care pot cuprinde facilități de la triaj epidemiologic, laboratoare, medicină preventivă. Este un spital care va fi practic o secție extinsă a unui spital de boli infecțioase. Are peste 30 de containere și porturi speciale”, a spus Oliver Anghel, purtătorul de cuvânt al MApN.  

De interes:  Top 4 greseli pe care să nu le faci dacă vrei să lucrezi ca asistent medical în străinătate

Montarea containerelor care conțin echipamentele medicale și instalațiile va dura până luni, după care spitalul va fi acreditat și autorizat de Ministerul Sănătății. 

„Vor lucra specialiști de la Spitalul Militar Central din București Carol Davila și de la un spital de boli infecțioase desemnat. Vor fi peste 70-80 de specialiști. Este o facilitate la fel ca în țările NATO, are aceleași facilități, proprietăți, a fost folosită în exerciții internaționale”, a mai spus Oliver Anghel.

Spitalul este amplasat în incinta Institutului Ana Aslan de lângă Capitală, pe un teren de 12.000 de metri pătrați.

„Mai avem alte trei sedii care funcționează pentru pacienți cronici, geriatrici. Activitatea noastră în celelalte sedii nu a fost întreruptă, aici am externat pacienții noștri. Noi aici avem peste 320 de paturi. În spital nu vor mai fi internate cazuri, va fi operational doar acest spital care va fi organizat aici, pacienții noștri vor reveni după ce va trece starea de urgență. Facilitățile de cazare pe care le aveam pentru pacienți acum le punem la dispoziție medicilor și asistenților din spitalul ROL 2”, a spus Anca Ștefan, managerul Institutului Ana Aslan. 

De interes:  Via Transilvanica mai aproape de realizare – Banat FM sound factory

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.