În timpul vacanțelor sau a Sărbătorilor, activitățile dedicate copiilor revin în prim-plan. O tabără de zi, o vizită la bunici, o scurtă excursie, esențialul este ca cel mic să aibă ocupație și, dacă se poate, să se bucure pe întregul parcurs. Din fericire, Paștele aduce cu el ocazia perfectă de a oferi juniorului o experiență valoroasă – lecții de engleză pentru copii Novakid, foarte distractive și interactive.
Da, ai citit bine! Studiul poate fi amuzant, în special pentru categoria de vârstă 4 – 12 ani. Abordările educaționale s-au schimbat de-a lungul timpului, metodele de învățare s-au digitalizat, toate acestea oglindindu-se în rezultatele excelente obținute și în gradul general de satisfacție ridicat.
Ca atare, participarea la cursurile Novakid în timpul Sărbătorilor de Paște poate fi o idee grozavă – dar să înțelegem cum funcționează.
Secretul constă în abordarea ludică
Nu este necesar să subliniem prea mult importanța limbii engleze. Fiind vorbită în întreaga lume, reprezintă instrumentul central prin care copiii se vor putea conecta cu viitorii colegi de serviciu sau cu prietenii care călătoresc în străinătate. În plus, majoritatea orelor libere vor fi petrecute consumând conținut în limba engleză, fie că ne gândim la navigarea pe web și rețele sociale, privitul la televizor sau joaca online.
Novakid, metodă educațională dovedită ce combină studiul și distracția, este deosebit de plăcută pentru juniori. Bazându-se pe datele unei cercetări amănunțite, care arată că îmbinând motivele narative și abordarea jucăușă se obține o creștere cu 39% a rezultatelor învățării și se sporește dragostea de limbă și cultură, această platformă de engleză online pentru copii sprijină asimilarea noilor informații prin jocuri video interactive, îndeplinirea sarcinilor, citirea benzilor desenate și multe altele. Când plăcerea este inerentă procesului de învățare, granița dintre vacanța de Paște și studii se estompează, în sens pozitiv.
Avantajele studiului remote
Lecțiile de engleză se desfășoară online, flexibilitatea și comoditatea fiind primordiale. Este necesar doar un computer cu acces la internet pentru a participa. În plus, cursurile sunt oferite de profesori experimentați, specializați în predarea copiilor. Dincolo de învățarea limbii, accentul este pus pe construirea încrederii și îmbunătățirea abilităților de comunicare într-un mediu virtual global. Discuțiile se desfășoară exclusiv în engleză, asigurându-se atenție 100% din partea tutorelui, iar progresul fiind reflectat într-un mod simplu pentru părinți prin sistemul de învățare.
Studiul la distanță, potrivit pentru schimbările care au loc în lumea aglomerată de azi, prezintă și provocări. Prin urmare, fiecare unitate de lecție are un interval de doar 25 de minute și este adecvată duratei de atenție de care dispun tinerii cursanți. În cadrul acestor sesiuni, juniorii își dezvoltă o autonomie de învățare online, care generează rezultate mai bune în acest proces remote.
Utilizarea mediilor virtuale permite implementarea unei abordări ludice, ce folosește mijloace vizuale interactive avansate într-un cadru asociat cu plăcerea copiilor. Pe măsură ce nivelul de interes al elevului crește, învățarea devine mai eficientă.
Vrei ca micuțul tău să-și dezvolte cunoștințele și să se distreze în același timp? Atunci profită de vacanța de Paște și programează o lecție de engleză pentru copii în mod gratuit aici!