Un grav accident rutier a avut loc pe o șosea din vestul țării, după ce un șofer a pierdut controlul volanului iar mașina s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. 

Accidentul s-a petrecut în judeţul Hunedoara, pe drumul ce duce spre Parâng.

“Pompierii Detașamentului Petroşani cu autospeciala mixtă de intervenţie și o ambulanţă SMURD au acţionat pentru extragerea a trei răniţi dintr-un autoturism implicat într-un accident. Doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, au primit îngrijiri medicale la locul producerii accidentului apoi au fost duşi politraumatizaţi dar conştienţi şi cooperanţi cu ambulanţele SMURD şi.SAJ la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului Petroşani”, conform reprezentanților ISU Hunedoara.

La faţa locului au ajuns imediat şi poliţiştii, care l-au testat pe şoferul implicat în accident, cu etilotestul.Rezultatele arată că bărbatul de 28 de ani a băut bine, înainte de a urca la volan, alcoolemia fiind de 0,9 mg / l. El s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.

De interes:  Sfinții Mihail și Gavriil 2021: Ce să NU faci în această zi. Vei avea ghinion tot restul anului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.