Trecutul sumbru al Cercului Militar din Caransebeș. Luptătorii anticomuniști uciși și îngropați în curtea instituției – Banat FM

Trecutul sumbru al Cercului Militar din Caransebeș. Luptătorii anticomuniști uciși și îngropați în curtea instituției


La Caransebeș se desfășoară cea de-a doua campanie de investigații arheologice efectuată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu Parchetul Militar Timișoara. Acțiunea continuă cercetările începute în această vară și urmăresc descoperirea unor morminte ale opozanților anticomuniști ce au fost omorâți în anchetele Securității.
„În urma unei sesizări primite la institut în 2017 din partea unui fost arheolog la muzeul de istorie din Caransebeș, am fost înștiințați că în cursul anului 1977 acesta a fost martor la descoperirea câtorva schelete umane, datate cronologic în perioada anilor 50 ai secolului trecut. Scheletele au fost descoperite în curtea clădirii unde funcționa Casa Armatei, numită ulterior Cercul Militar, cu prilejul săpăturilor pentru fundația la unul din cele două blocuri ce s-au construit cu destinație de cămine pentru cadrele militare din garnizoană. Implicarea arheologului a fost solicitată de un locotenent de la Miliția orașului pentru a face o apreciere asupra vechimii osemintelor. Defuncții erau înhumați fără sicriu și în poziții atipice, la unii fiind descoperit și un inventar funerar sumar, constituit îndeosebi din mici accesorii vestimentare. Avându-se în vedere că în unele clădiri din acel perimetru urban și-au avut în trecut sediul anumite instituții ale statului implicate în represiunea împotriva opozanților anticomuniști, și realizând că osemintele ar putea aparține unor victime ale regimului, după probabila informare a superiorilor săi, ofițerul de miliție i-a impus arheologului în termeni fermi să nu comunice niciodată cuiva ceea ce a văzut, cazul fiind astfel mușamalizat. Nu se cunoaște ce s-a întâmplat atunci cu osemintele dezvelite, dar se știe că forța de muncă folosită pe șantier era alcătuită din militari în termen” se arată în comunicatul IICCMER.
Clădirea care adăpostește Cercul Militar a fost construită în anul 1885 cu destinație de liceu pentru fete. Începând din anul 1944 a fost trecută în administrarea Armatei. Imobilul a servit timp de câțiva ani ca sediu pentru Comandamentul Unic Teritorial Timiș, o structură militarizată a Securității comuniste. Prin sediul Securității și prin penitenciarul din Caransebeș au trecut foarte mulți partizani anticomuniști și sprijinitori ai acestora din grupurile de rezistență bănățene, care au fost capturați, reținuți și torturați aici, unii fiind dispăruți fără urmă până în ziua de astăzi.

De interes:  Bilanț coronavirus: 4.151 de cazuri noi și 97 de decese. Vezi situația pe fiecare județ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.