Tinerii români se pot înscrie pentru o excursie gratuită în Europa. Cererile se depun până în 28 noiembrie

Tinerii din țările Uniunii Europene se pot înscrie, din această lună, pentru a participa la o excursie gratuită într-una sau mai multe țări europene. Înscrierile urmează să încheie în 28 noiembrie.

Au această posibilitate toţi tinerii din Uniunea Europeană – deci şi din România –  care au împlinit 18 ani, au cetățenia unui stat membru al UE şi completează online un formular de înscriere, unde vor trebui să furnizeze și numărul cărții de identitate sau al pașaportului.

În cazul în care sunt selectați, tinerii de 18 ani vor putea călători într-una sau mai multe țări europene cel puțin o zi și cel mult 30 de zile, în perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2020. Tinerii pot merge singuri sau pot forma un grup de cel mult cinci persoane.

Călătoria se va face, de principiu, cu trenul, dar şi cu ajutorul altor mijloace de transport. Beneficiarii programului DiscoverEU vor călători numai la clasa a doua.

De la startul acestui program (martie 2018), aproape 275.000 de tineri au solicitat unul dintre cele aproape 50.000 de permise gratuite de călătorie. În edițiile anterioare ale programului DiscoverEU, peste 7.300 de tineri români au solicitat permise de călătorie, dar doar aproape 1.900 au fost selectați pentru călătoria gratuită în Europa.

De interes:  Patru centre de evaluare a pacienților COVID au fost deschise în Timiș

sursa: avocatnet.ro

Redactare G.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.