Cele trei muzee ale Consiliului Judeţean (CJ) Timiş lansează o competiţie de design vestimentar, „TMuseums ARTguard”, pentru redefinirea uniformelor personalului de securitate al instituţiilor culturale din subordinea administraţiei judeţene, Muzeul Naţional de Artă Timişoara, Muzeul Naţional al Banatului şi Muzeul Satului Bănăţean, conform unui set de cerinţe specifice.

Concursul „TMuseums ARTguard” se va desfăşura în perioada 11 martie – 11 aprilie.

Cele trei muzee timişorene doresc crearea unei uniforme unice, care să fie elegantă, adaptată tendinţelor şi nevoilor, demnă de nivelul instituţiilor culturale, care să inspire încredere şi să exprime respectul faţă de vizitatori. Pentru aceasta, este lansată invitaţia către designerii, creatorii de modă şi toţi cei cu idei vestimentare inedite, la o competiţie de design vestimentar, arată un comunicat al Muzeului Naţional de Artă Timişoara.

Dincolo de material, croi, culoare şi structură, uniforma este un simbol care a reprezentat dintotdeauna valori legate de apartenenţă, tradiţie şi coduri de conduită. Personaje care se păstrează în rolul secundar în sălile de expoziţii, agenţii de pază sunt indisponibili în funcţionarea spaţiilor culturale, iar imaginea lor este importantă. Ei asigură menţinerea siguranţei operelor de artă şi sunt un factor semnificativ în relaţia cu publicul.

De interes:  Proiectarea drumului de mare viteză Craiova-Lugoj, scoasă la licitaţie

Persoanele interesate să participe la această competiţie se pot înscrie la concurs în perioada 11 martie – 1 aprilie.

Câştigătorul concursului va fi anunţat în data de 11 aprilie şi se va bucura atât de posibilitatea de a-şi promova creativitatea şi talentul prin crearea uniformei personalului de pază, cât şi de mai multe premii din partea organizatorilor şi a partenerilor competiţiei.

În acest proiect comun, Muzeul Naţional de Artă Timişoara oferă câştigătorului ocazia realizării unei expoziţii personale de design vestimentar în spaţiul virtual, sub egida Muzeului. Toate cele trei muzee implicate în proiect vor acorda ca premiu un tur ghidat pentru câştigător împreună cu 15 prieteni, cât şi cinci abonamente unice lunare.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.