Suporterii fotbaliștilor rosso-neri pot achiziționa de azi abonamente

Clubul din Valea Domanului pune în vânzare biletele și abonamentele pentru sezonul fotbalistic 2019-2020, sezon în care rosso-nerii vor evolua în Liga a II-a. Galeria reșițeană vinde abonamente luni și marți în Govândari, la Victoria, între orele 16.00-18.00. De asemenea, abonamentele se pot achiziționa și de la sediul clubului din Valea Domanului. „Ne bazăm pe sprijinul suporterilor. De luni, 1 iulie, sunt puse în vânzare abonamentele și ne așteptăm la 700-1000 de solicitări. Prețurile nu sunt foarte mari, un bilet va fi 10 lei, un abonament pentru tur 60 lei și 110 lei pentru întregul campionat. Contează foarte mult pentru noi fiecare bănuț venit în club, fiecare sponsor. Chiar dacă nu sunt sume foarte mari, sunt importante pentru noi”, a declarat Cristian Bobar, șeful grupării sportive din Valea Domanului. În ceea ce privește lotul reșițean, acesta a început pregătirea în urmă cu o săptămână, iar în weekend rosso-nerii au disputat și un prim amical, la Sibiu, contra echipei de primă Ligă FC Hermannstadt. Gazdele s-au impus cu scorul de 1-0. În perioada 4-12 iulie, reșițenii vor efectua un cantonament pe Semenic. La coborârea din acest stagiu de pregătire, pe data de 12 iulie, rosso-nerii vor juca următorul amical, la Drobeta Turnu-Severin, cu formația de Liga a III-a FC U Craiova.

De interes:  ”Ai grijă de femeia ta”! Avertisment de la Marius Moga și Smiley | Official Video – Banat FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.