Connect with us

Locale

Singurul descântec de deochi care chiar funcţionează. Leacul din bătrâni de care puțină lume știe

Publicat

pe

Deochi descântec. Cum să „ţii” deochiul deoparte
Poartă un fir roşu la mână: Se spune că adolescenţii, gravidele şi mai ales copiii sunt cei mai afectaţi de puterea deochiului. Aşadar, bătrânii spun că aceştia trebuie să poarte un fir roşu la mâna.

Şi aurul are puteri împotriva deochiului: Poarta mereu un obiect de aur la tine.

Deochi descântec. Credinţa te scapă de rău:

Antidotul împotriva privirii răuvoitoare stă în rugăciune sau în descântecul de deochi. Acesta din urmă este o practică superstiţioasă ce decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare şi în numere magice.

Deochi descântec. Puterea descântecului:
Descântecul de deochi este un procedeu benefic, ce poate avea un efect liniştitor asupra organismului. De asemenea, mângâierile, pe frunte sau la ceafă, ce însoţesc descântecul şi masajele în zona încheieturilor determină producerea de endorfine, hormoni ai plăcerii, ce pot regenera potenţialul nervos pierdut.

Iată ce se spune ca să SCAPI DE DEOCHI (DESCANTECE DE DEOCHI):

Pasăre albă
Codalbă
Sus te suiși
Jos plesniși.
Plesnească ochii râmnitorilor,
Plesnească ochii deochetorilor!
Cine a râmnit
A plesnit
și a rămas… curat,
Lumânat,
Ca argintul strecurat.
Descântecul meu
Leacul i-l dă Dumnezeu.

Deochi descântec. CUM SCAPI DE DEOCHI: Pasărea albă este lebăda întrucât, în unele sate încă mai întâlnim practici străvechi, ritualuri și imanuri închinate acestor preotese ale Soarelui, ca o legătură dintre cel care se roagă, omul de rând și divinitate.

CUM SCAPI DE DEOCHI: Printre descântecele folosite de babele vindecătoare și de unii vraci, există unele deosebite din care se poate desprinde fascinația pe care lebedele au avut-o asupra strămoșilor noștri.

CUM SCAPI DE DEOCHI: Sătenii din Costești spun că descântecele lor au fost lăsate de o bătrână care ar fi trăit în urmă cu două, trei sute de ani în acele locuri. Autoritățile o considerau nebună, dar țăranii aducea la ea pe cei dragi aflați în suferință. Bătrâna îi atingea pe bolnavi și rostea vorbe într-o limbă pe care nu o înțelegea nimeni. Atunci când a simțit că i se apropie sfârșitul, le-a spus oamenilor că, la moartea sa, se va înălța la ceruri într-un car tras de păsări albe și că satul lor va fi binecuvântat de Dumnezeu. Dar nimeni nu a luat-o în seamă vorbele ei până nu a mai fost găsită în casă. Trupul ei nu a fost niciodată găsit, conform legendei. Pe lacul din sat și-a făcut apoi cuib o lebădă.

De interes:  10 iunie – Banat FM sound factory

Deochi descântec. Alte DESCANTECE DE DEOCHI:

Fugi deochi dintre ochi,
Dintre gene si sprancene,
Din fata, din corp si mana,
Din picioare, mate si oase,
Duceti-va peste noua mari si noua tari,
Ca acolo va asteapta
Noua fete de imparat
Cu mese intinse
Si cu fripturi aprinse,
Si cand s-o deochea mata si cainele
Atunci sa se mai deoache (numele),
Atunci si nici atunci.

sau:

Sting toate strigarile,
Toate pociturile
Cum se sting taciunii
Sa se stinga deochiul
Toate cascaturile,
Toate uitaturile
Sting ochii cei rai din cale
Si gurile cele rele
Sa n-aiba la ce se uita
Sa n-aiba la ce striga
Sa treaca de grija lui….
(se rosteste numele de botez a persoanei deochiate)

Deochi descântec. CUM SCAPI DE DEOCHI: Primul semn ca o persoana este deocheata consta, conform creștinortodox.ro, in dureri puternice de cap, urmate de cascat, desi persoana respectiva nu este obosita.

Dar mai exista si alte simptome precum: tiuitul in urechi, urmat de febra puternica, stari de voma, transpiratii sau hemoragii nazale.

CUM SCAPI DE DEOCHI: Desi dupa logica lui Lazarev ar trebui sa se deoache doar oamenii, practica a demonstrat ca se pot deochia si plantele, animalele, vitele, culturile sau recoltele.

Daca nu se trateaza prin rugaciune sau descantec omul sau animalul, se imbolnaveste si moare; pamantul, se crapa; iar sticla, plesneste.

Calea cea mai simpla pentru a feri pe cineva de deochi este sa-l scuipam de trei ori, zicand: „Ptiu, ptiu sa nu-i fie de deochi.”

Deochi descântec. Copii mici (in special nou-nascutii) sunt cei mai expusi deochiului, de aceea exista mai multe reguli pe care parintii trebuie sa le respecte, si anume:

CUM TE FERESTI DE DEOCHI: Copiii nu trebuie lasati sa se uite in oglinda pana la varsta de un an, fiindca se pot deochea singuri.

Deochi descântec. Pentru a fi ferit de deochi, nou nascutul trebuie cantarit inainte de a face prima baie. Insa nimeni nu trebuie sa stie acest lucru si nici sa afle greutatea.

De interes:  Poms (Hai că încă putem!) – Banat FM

 Se mai poate face pe fruntea copilului un semn cu cenusa de vatra, cu praful de pe talpa amestecat cu putin scuipat, ori cu funinginea de la horn. Dar acest semn, facut in mijlocul fruntii, sau la incheietura sprincenelor, il poate face doar mama copilului.

 Aurul este iarasi un bun aparator contra deochiului, de aceea orice obiect de aur purtat la gat, la ureche ori la mana poate atrage energia rea din privirea vatamatoare.

Un sfat din popor spune ca pentru a nu fi deochiati este bine sa purtam ceva rosu sau ceva pe dos.

Tot impotriva deochiului anumite popoare poarta diverse talismane considerate adevarate remedii. Un talisman de mare efect impotriva deochiului, chiar daca este mai greu de realizat, este cel facut din 2, 4, sau 6 coarne de radasca uscate si prinse fie direct la gat, pe un snurulet, fie puse intr-un saculet de pinza.

Deochi descântec. RUGACIUNE PENTRU DEOCHI
Deochi descântec. Conform crestinortodox.ro, exista si o rugaciune pe care trebuie sa o spui daca crezi ca ai fost deocheat:

Stapane, Dumnezeul nostru, imparatul veacu­rilor, Cel atotputernic si atottiitor, Care faci pe toate si insuti le schimbi cu voia Ta; Cel ce cuptorul cel de sapte ori incins si vapaia cea dm Babilon le-ai prefacut in roua si pe sfintii trei tineri neatinsi i-ai pazit; Doctorul si tamaduitorul sufletelor noas­tre, mantuirea celor ce nadajduiesc in Tine, Tie ne rugam si cu umilinta cerem: departeaza, inlatura, izgoneste toata lucrarea diavoleasca, toata calea si toata vrajmasia satanei, privirea cea rea, nesatioasa si pizmasa a ochilor celor facatori de rele a oame­nilor pizmasi, de la robul Tau (N).

Si fie ca, din fru­musete sau pentru putere, ori din intamplare sau din pizma si rautate, i-a venit lui aceasta neputinta, insuti, Iubitorule de oameni Stapane, tinde mana Ta cea tare si bratul Tau cel atotputernic si inalt si cerceteaza aceasta zidire a Ta si-i trimite inger de pace, stapanitor si pazitor sufletului si trupului, care sa goneasca si sa starpeasca de la ea tot sfatul rau, toata pizma si deochiul facator de stricaciune al oamenilor rai, ca, izbavita fiind cu puterea Ta, sa-Ti cante Tie cu multumire: Domnul este ajutorul meu, si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul; si iarasi: nu-mi va fi frica de rele, pentru ca Tu cu mine esti; ca Tu esti Domnul puterii mele, Cel tare si stapanitor, Domnul pacii, Parintele veacului ce va sa fie.

De interes:  Realitatea PLUS continuă dezvăluirile incendiare despre Guvernul Cîțu

Deochi descântec. Asa, Doamne Dumnezeul nostru, milostiveste-Te spre robul Tau si izbaveste-l de toata stricaciunea si supararea ce i s-a facut din pizma. Pentru rugaciu­nile preabinecuvantatei stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu rugaciunile arhanghelilor celor cu chip de lumina; ale cinstitului, maritului proorocului, Inaintemergatorului si Boteza­torului Ioan; ale sfintei si marii mucenite Marina; ale sfantului Stelian; ale preacuvioasei maicii noastre Parascheva cea noua; ale sfantului sfintitului mucenic Elefterie si ale sfantului (N), a carui pomenire savarsim, si ale tuturor sfintilor Tai.

Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noas­tre, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inal­tam si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preotul trebuie sa-l stropeasca apoi pe cel deocheat cu apa sfintita, daca a facut mai intai sfestania, sau cu aghiazma de la Boboteaza. Apoi preotul pune mana pe capul celui bolnav, zicand aceasta:

Harul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cel dat Sfintilor Sai Ucenici si Apostoli, – zicand: Pe bolnavi mainile veti pune si bine le va fi, si printr-insii este dat si noua nevrednicilor slu­jitorilor Sai, acest har, prin mine smeritul si nevred­nicul preot, sa te tamaduiasca pe tine, fiule si fratele nostru cel duhovnicesc de toata boala si neputinta sufleteasca si trupeasca ce te-a cuprins, si sa te daruiasca Bisericii Sale intreg, cinstit, sanatos, indelun­gat in zile, bine umbland si facand poruncile lui Dumnezeu, acum si pururea si in vecii vecilor

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Locale

Americanii vor să cumpere TikTok

Publicat

pe

Cu doar 10 zile înainte ca interdicția americană asupra TikTok să intre în vigoare, grupul de susținere a internetului Project Liberty al omului de afaceri Frank McCourt a anunțat joi că a înaintat o propunere de cumpărare a site-ului de socializare de la compania chineză de tehnologie ByteDance.

Project Liberty și partenerii săi, cunoscuți sub numele de „The People’s Bid for TikTok”, ar restructura aplicația pentru a exista pe o platformă deținută de americani și pentru a prioritiza siguranța digitală a utilizatorilor, se arată într-o declarație a proiectului, conform CNBC.

„Am înaintat o propunere către ByteDance pentru a realiza viziunea Project Liberty pentru o TikTok reimaginată – una construită pe o stivă tehnologică de origine americană care pune oamenii pe primul loc”, a declarat McCourt, fondatorul Project Liberty, în declarație. „Prin menținerea în viață a platformei fără a se baza pe algoritmul TikTok actual și prin evitarea unei interdicții, milioane de americani pot continua să se bucure de platformă.”

Un purtător de cuvânt al Project Liberty a declarat că grupul nu dezvăluie termenii financiari ai ofertei, dar a confirmat că ByteDance a primit propunerea.

De interes:  Bilanț coronavirus 29 iunie: 73 de cazuri noi și 6 decese, în ultimele 24 de ore

Curtea Supremă va audia vineri argumentele orale privind interdicția, care a fost promulgată de președintele Joe Biden în aprilie anul trecut. ByteDance a refuzat în mod repetat să vândă TikTok și a contestat legislația pe baza Primului Amendament.

Cazul a trecut prin sistemul judiciar. Cel mai recent, Curtea de Apel a SUA pentru Circuitul Districtului Columbia s-a pronunțat în favoarea legii la 6 decembrie, scriind că justificările de securitate națională ale guvernului pentru interdicție au fost suficient de convingătoare.

Într-un dosar depus la tribunal la 9 decembrie, TikTok a declarat că interdicția ar costa micile întreprinderi și creatorii de rețele sociale din SUA 1,3 miliarde de dolari în venituri și câștiguri într-o singură lună și că peste 7 milioane de utilizatori americani fac afaceri pe TikTok.

Interdicția, cunoscută sub numele de Protecting Americans from Foreign Adversary Controlled Applications Act, interzice distribuirea și întreținerea aplicației atât timp cât aceasta se află sub proprietate chineză.

People’s Bid for TikTok vizează migrarea TikTok către o platformă open-source care să permită utilizatorilor un control mai mare asupra datelor lor, ca parte a misiunii Project Liberty de a construi un internet cu mai multă putere pentru utilizatori.

De interes:  10 iunie – Banat FM sound factory

Inițiativa are ca parteneri grupul bancar de investiții Guggenheim Securities și firma de avocatură Kirkland & Ellis. Printre susținătorii săi se numără susținători ai siguranței digitale, investitorul Kevin O’Leary și inventatorul World Wide Web, Tim Berners-Lee.

Citeste in continuare

Locale

Vom putea personaliza fotografiile și mesajele

Publicat

pe

WhatsApp lansează noi funcții creative care transformă modul în care utilizatorii pot personaliza fotografiile și mesajele. Meta, compania care deține aplicația, a anunțat trei actualizări majore pentru început de 2025, informează Mediafax.

Prima noutate este folosirea realității augmentate (AR) pentru editarea fotografiilor și videoclipurilor. Utilizatorii pot acum să corecteze imperfecțiunile faciale, să adauge machiaj virtual sau să insereze elemente decorative direct în aplicație.

A doua funcție permite crearea de stickere personalizate din selfie-uri. Procesul este simplu: utilizatorul accesează meniul de stickere, apasă pe „Creați”, face un selfie, iar stickerul rezultat poate fi salvat și trimis contactelor. În plus, pachetele de stickere pot fi acum distribuite direct în conversații.

A treia actualizare simplifică modul în care reacționăm la mesaje. În loc să ținem apăsat pe un mesaj pentru a afișa bara de emoji, acum este suficient să dăm dublu-click. Deși pare o schimbare minoră, economisește timp pentru utilizatorii activi.

Aceste noi funcții se adaugă altor actualizări recente, precum scanarea documentelor, crearea de ciorne pentru mesaje și transcrierea automată a mesajelor vocale în text, notează TF1.

De interes:  Se oprește apa la Bocșa! – BANAT

Citeste in continuare

Locale

Concedierile se fac ca statul să fie mai eficient

Publicat

pe

Raluca Turcan intervine în scandalul concedierilor de la Senat. Turcan îl apără pe Ilie Bolojan și spune că acesta vrea un stat mai eficient.

Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Culturii, afirmă joi că lupta pe care preşedintele Senatului, liderul PNL Ilie Bolojan o duce pentru reducerea cheltuielilor statului nu este împotriva oamenilor din sistemul public, ci pentru ca statul să fie mai eficient, economia privată să funcţioneze pentru a duce greul şi angajaţii din mediul privat să aibă locuri de muncă şi să fie plătite mai bine.

”Lupta pe care Ilie Bolojan o duce pentru reducerea cheltuielilor statului nu este împotriva oamenilor din sistemul public, ci pentru ca statul să fie mai eficient, economia privată să funcţioneze pentru a duce greul şi angajaţii din mediul privat să aibă locuri de muncă, iar acestea să fie mai bine plătite”, spune Turcan într-o postare pe Facebook.

Ea arată că, în decembrie 2024, la stat aveam 1,3 milioane de angajaţi şi eram pe locul 4 în Uniunea Europeană în privinţa cheltuielilor cu angajaţii din sistemul bugetar, cu o alocare de 21,7% din buget.

De interes:  Poms (Hai că încă putem!) – Banat FM

”Pe de altă parte, 4,2 milioane de oameni lucrează în mediul privat (foarte puţini vorbesc despre ei) şi circa 1,2 milioane de firme duc greul economiei. Pentru ca angajaţii din domeniul privat să aibă locuri de muncă mai bine plătite, angajatorii au nevoie de un cadru fiscal predictibil, stimulativ, astfel încât să ajungem inclusiv la o reducere a contribuţiei pe muncă”, subliniază Turcan.

Ea mai afirmă că la poza economiei româneşti, contribuţia pe muncă poate fi scăzută cu 1%, fără să fie afectat echilibrul economic, dacă se creează 100.000 de noi locuri de muncă.

”Aşa ar trebui aşezată strategia economică a României inclusiv pe componenta reformei bugetare. Prin urmare, reaşezarea sistemului public este despre servicii mai bune”, menţionează Raluca Turcan, fost ministru al Culturii.

Citeste in continuare

ȘTIRI NOI

Cum să transformi o mutare complicată într-o experiență fără stres Cum să transformi o mutare complicată într-o experiență fără stres
Ce trebuie sa stiiacum 21 mins

Cum să transformi o mutare complicată într-o experiență fără stres

Mutările pot fi una dintre cele mai stresante experiențe din viață, fie că este vorba de schimbarea unei locuințe sau...

Stiri din Cluj Stiri din Cluj
Ce trebuie sa stiiacum 1 day

StiriDinCluj.ro se Lansează pe 1 Februarie – Noul Portal pentru Știri Locale și Promovare în Cluj

StiriDinCluj.ro: Startul unei Noi Platforme de Informare Locală Începând cu data de 1 februarie, Clujul va beneficia de o nouă...

Ce trebuie sa stiiacum 2 days

În 2024, O.B.A Different by Luxury a finalizat trei proiecte rezidențiale și a început lucrările la alte două. Bogdan Alexandru Onea: „Privim cu optimism oportunitățile oferite de acest an”

Dezvoltatorul imobiliar O.B.A Different by Luxury, cunoscut pe piața locală pentru proiectele sale exclusiviste, cu un deosebit potențial investițional, a încheiat...

Politicaacum 2 days

MAREA UNIRE A NEAMULUI, ÎN ZI DE MARE SĂRBĂTOARE. CĂLIN GEORGESCU VA FI ALĂTURI DE POPORUL ROMÂN: MII DE OAMENI, DIN NOU ÎN STRADĂ

  Astăzi are loc cea mai mare manifestație a începutului de an. În doar câteva ore, mii de români se...

Localeacum 2 days

Americanii vor să cumpere TikTok

Cu doar 10 zile înainte ca interdicția americană asupra TikTok să intre în vigoare, grupul de susținere a internetului Project...

Ce trebuie sa stiiacum 2 days

Somnul tău merită ce e mai bun: perne cu puf de gâscă pentru confortul tău

Somnul este esențial pentru refacerea corpului și minții, iar calitatea acestuia depinde de mulți factori, printre care se numără și...

Ce trebuie sa stiiacum 2 days

Te gândești la un refresh al locuinței la început de an? Iată câteva idei pentru inspirație

La început de an, fiecare dintre noi simte nevoia de schimbare, de a aduce un suflu nou în locuință și...

Ce trebuie sa stiiacum 2 days

Apa împrăștiată în baie, cauza a 5 cele mai comune accidente

După o zi obositoare, nimic nu ne aduce liniște și relaxare ca o baie fierbinte, în care să presărăm spumant...

Localeacum 2 days

Vom putea personaliza fotografiile și mesajele

WhatsApp lansează noi funcții creative care transformă modul în care utilizatorii pot personaliza fotografiile și mesajele. Meta, compania care deține...

Localeacum 2 days

Concedierile se fac ca statul să fie mai eficient

Raluca Turcan intervine în scandalul concedierilor de la Senat. Turcan îl apără pe Ilie Bolojan și spune că acesta vrea...

TOP ȘTIRI Bănățeanul.ro

Copyright © 2025 - BĂNĂȚEANUL.ro Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul www.banateanul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@banateanul.ro