Silviu Hurduzeu nu e de acord cu decizia CEx PSD Caraș-Severin – Banat FM

Socoteala de la partid nu se potrivește cu cea de la Consiliul Județean. Ieri, PSD Caraș-Severin anunța retragerea sprijinului politic a mai multor aleși, printre care și a vicepreședintelui forului Flavius Nedelcea, astăzi vicele spune că nu renunță la funcție. În schimb Silviu Hurduzeu președintele Palatului Administrativ îndeamnă la unitate.
Consiliului Executiv al PSD Caras-Severin a hotărât ieri retragerea sprijinului politic pentru consilierii județeni Lenuța Ciurel, Gabriel Dinu și a cerut de asemenea schimbarea din funcția de vicepreședinte a lui Flavius Nedelcea, însă la Palatul Administrativ nu s-a produs nicio schimbare. Ședința de astăzi a Consiliului Județean s-a desfășurat în aceiași formație. În ceea ce privește o eventuală demisie, Flavius Nedelcea spune că nu are de gând să părăsească funcția de de vice al Consiliului Județean Caraș-Severin.

Iau act cu regret de cele stabilite în ședința Consiliului Executiv al PSD Caras-Severin, din data de 29 august 2019! (…) Fac precizarea încă dintru început că nu voi recurge la actul demisiei din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Caras-Severin, demisie solicitată la punctul „diverse” al ordinii de zi a ședinței de ieri. Dintre cei 77 de colegi prezenti la ședința de ieri, nu toți erau îndrituiți prin statut să aibă calitatea de votant in CEx-ul județean. Și chiar și în astfel de condiții în care s-a dorit doar o participare numerica, nu și statutară din punct de vedere al calității de membru CEx, doar 22 de persoane au votat pentru retragerea sprijinului politic pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Caras-Severin pe care o ocup in prezent. Înțeleg să îmi depun demisia doar în măsura în care primarii care mi-au dat girul, vor cere acest lucru! Intre timp, voi avea de finalizat proiectele începute împreună cu echipa de la Consiliul Județean Caras-Severin și de a sprijini ceea ce am spus că voi face atât din punct de vedere administrativ, cât și politic!” a postat Flavius Nedelcea pe pagina sa de socializare.

De interes:  Spitalul de Copii ''Louis Ţurcanu'' Timişoara - apel către medicii de familie să nu trimită orice viroză la UPU

Întrebat ce părere are despre mișcările operate de conducerea organizației județene a PSD, Silviu Hurduzeu s-a arătat nedumerit de hotărârile luate în sânul partidului și îndeamnă la unitate. Ba mai mult, acesta spune că cei trei vizați își vor păstra momentan posturile deoarece noul cod administrativ nu prevedere „retragerea sprijinului politic”.
În noul cod administrativ nu se prevede retragerea sprijinului politic. Nici pentru cei doi consilieri județeni, sigur că le apreciez activitatea din punctul de vedere al președintelui Consiliului Județean nu am nimic a le reproșa nici doamnei Lenuța Ciurel și nici domnului Gabriel Dinu și nici domnului Flaviu Nedelcea . Până în acest moment nu au existat adrese nici la nivelul Consiliului Județean și nici al prefecturii privind decizia pe care a luat-o ieri Consiliului Executiv al PSD Caras-Severin, dar dacă e să mă exprim față de această decizie nu cred că înainte de o campanie electorală era imperios necesar acest lucru. Am facut echipă bună și sper să fac echipă bună cu ei în continuare”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

De interes:  Șapte județe din România, incluse în lista „zonelor de risc” în Germania

De asemenea Silviu Hurduzeu a declarat că nu consideră oportună excluderea primarilor din Marga, Nicolae Beg și Bucoșnița, Vichentie Suru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.