Ne apropiem cu pași repezi de luna martie, însă ultimele săptămâni din februarie ne aduc episoade de iarnă autentică, cu dimineți și nopți geroase, dar și vânt de până la 130km/h, cât s-a înregistrat la munte, echivalentul unui uragan de categoria 1.

Vântul, știm foarte bine, fură din căldura organismului iar temperaturile resimțite pot fi chiar și cu 10 grade mai mici decât cele înregistrate, așa se explică faptul că am încheiat a doua săptămâna din februarie cu temperaturi resimțite ca fiind de minus 30 grade. 

De aceea e bine sa ne îmbrăcăm adecvat și să consumăm cât mai multe lichide în aceste perioade extrem de reci.

Așadar, până miercuri, vom avea vreme deosebit de rece, geroasă chiar, cu temperaturi minime de până la minus 20 de grade în depresiuni. Însă, dupa ziua de miercuri, vremea se va încălzi iar temperaturile vor ajunge să fie mai mari decât ar fi normal, cu maxime ce vor urca până la 10 grade. 

De interes:  21 mai

Vineri, în schimb, o să fie o zi mai rece, ca mai apoi, sâmbătă și duminică, să avem din nou zile cu temeperaturi peste norma climatologică a acestei perioade.

Până atunci, aruncați un ochi pe Realitatea Plus, unde vă aștept cu informații noi, in fiecare zi, și nu uitați sa va bucurați de iarnă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.