Săptămână de foc pentru A.C.S. Golden Kids Bocşa

După câştigarea „Cupei Bocşei” – ediţia a IV a la handbal feminin junioare, unde handbalistele din Bocşa au fost nevoite să fie împărţite în două echipe şi continuă pregătirea tot astfel, războinicile Bârzavei vor participa săptămâna viitoare la două competiţii care se vor desfăşura în aceeaşi perioadă în două localităţi diferite. Cele mai mici dintre ele si anume fetele născute în anii 2008 şi mai mici vor participa în perioada 30 mai – 2 iunie la turneul final din cadrul Campionatului Naţional de minihandbal la Herculane, fiind conduse de pe banca tehnică de antrenorul Ionuţ Bogdan Bosioc, iar colegele lor mai mari vor participa în perioada 1 – 2 iunie la Cupa Happy Kids la Nădlac, un turneu cu participare internaţională, fiind conduse pe banca tehnică de antrenorul Daniel Chisăliţă.

La competiţia de la Herculane, echipa din Bocşa va disputa 6 meciuri, având adversari pe Alpha Oradea, HC U FEFS Craiova, CSM MV Vulcan, CSS 2 Baia Mare, ACS Dominicii Timişoara. Echipa de la Nădlac va disputa 4 meciuri, având adversari pe ZRK Ilok(echipă dn Croaţia), CS Victoria Nădlac, Mako KC(echipă din Ungaria) şi CSS Hunedoara.

Ne-a prins bine că la competiţia de la Bocşa am fost nevoiţi să ne împărţim fetele în două echipe egale valoric, astfel ele şi disputând finala între ele şi aşa au jucat toate acelaşi număr de minute. Echipa ştia de aceste două turnee în aceaşi perioadă şi în localităţi diferite şi au fost pregătite şi psihic că voi conduce eu şi colegul meu fiecare câte o echipă. Eu voi merge la Herculane la turneul final de minihandbal şi colegul meu va merge la turneul internaţional de la Nădlac cu celelalte fete. Mă bucură faptul că s-au întors câteva jucătoare care s-au lăsat din diferite motive, dar cred eu că şi-au dat seama că handbalul şi practicarea unui sport de echipă le oferă multe satisfacţii. Va fi o experienţă şi pentru staff-ul tehnic deoarece avem obiective mari sezonul viitor şi cum ne dorim să avem 3 grupe de băieţi şi 4 grupe de fete cu siguranţă vor fi competiţii care se vor suprapune ca şi perioadă de desfăşurare. Vreau să mulţumesc pe această cale părinţiilor fetelor care de fiecare dată ne susţin activităţile echipei din toate punctele de vedere. – ne-a declarat Ionuţ Bogdan Bosioc – antrenorul echipei

De interes:  Liga a IV-a, suspans până în ultima etapă! – BANAT FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.