S-a schimbat legea pentru toți șoferii din România: noua limită de viteză, adoptată

Străzile din România sunt cele mai periculoase din Europa, iar această realitate se reflectă într-o serie de statistici macabre care ajung online în fiecare an. Cu toate acestea, tocmai s-a adoptat o nouă viteză maximă de deplasare pe un anumit tip de șosele din România.

România are câteva drumuri expres și nici nu sunt foarte speciale. Nu sunt autostrăzi, dar se poate afirma că au mai multe în comun cu acel tip de șosele, comparativ cu drumurile naționale uzuale. Asta înseamnă că ar fi potrivite și pentru o viteză mai mare de deplasare, iar autoritățile de la București nu au întârziat în a impune acea viteză sporită.

Limita de viteză pe drumurile expres din România, schimbată.

Conform modificărilor legislative promulgate de Klaus Iohannis, viteza de deplasare pe drumurile expres din țara noastră a fost crescută de la  100 de kilometri pe oră la 120 kilometri pe oră, cu condiția mai mult sau mai puțin evidentă de a te deplasa în afara localităților.

De interes:  Mesajul președintelui UMPMV, general (r) Gabriel Oprea, de Paște: Fie ca iubirea Lui Hristos pentru oameni să ne facă mai înțelepți

Ca referință, noul act normativ ce urmează să fie publicat în Monitorul Oficial vizează modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului cu numărul 195/2002. Discutăm, practic, de stabilirea unui nou regim de circulație diferențiat pe drumurile expres. Până acum, viteza de deplasare maximă pe drumurile expres a fost fixată la 100 km/h, în timp ce, în urma modificărilor, numărul respectiv a sărit la 120 km/h.

Cu această ocazie, a fost actualizată și lista cu toate vitezele maxime de deplasarea în afara localităților pentru autovehicule din categoriile A și B după cum urmează: 130 km/h pe autostrăzi, 120 km/h pe drumurile expres (faţă de 100 km/h cum este acum), 100 km/h pe drumurile naţionale europene (E) şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri. Pentru autovehiculele din categoriile C, D şi categoria D1 vitezele maxime vor fi: 110 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres (faţă de 90 km/h cum este acum), 90 km/h pe drumurile naţionale europene (E) şi 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri. Pentru autovehiculele din categoriile A1, B1 şi C1 limitele de viteză vor fi 90 km/h pe autostrăzi, 85 km/h pe drumuri expres (faţă de 80 km/h cum este acum), 80 km/h pe drumurile naţionale europene (E) şi 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri.

De interes:  Artroscopia de sold

„Pe autostrăzi sau pe drumurile expres este interzisă circulaţia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depăşite, fără autorizaţie specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementărilor în vigoare, a vehiculelor cu tracţiune animală, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor, trotinetelor electrice şi mopedelor, a tractoarelor agricole sau forestiere şi a maşinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum şi a vehiculelor care, prin construcţie sau din alte cauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h”, mai prevede legea.

Tot în ceea ce privește particularitățile referitoare la drumurile expres, este important de reținut că, în conformitate cu legislația în vigoare, acestea nu pot fi folosite pentru învățarea conducerii unui vehicul, încercările prototipurilor de șasiuri și de autovehicule, manifestațiile, defilările, caravanele publicitare, antrenamentele și competițiile de orice fel sau cortegiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.