Locale
ROMÂNIA SUVERANĂ | Europa se află la răscruce, în cel mai dificil moment de după al Doilea Război Mondial

La fix trei ani de zile de când Marea Britanie ne-a salutat cu respect și a sărit din barca UE, Europa traversează cel mai greu moment al existenței sale de la căderea naziștilor. Cotinentul e divizat iar aliații, deși încearcă să dea aparența de unitate, vorbesc pe mai multe limbi decât în turnul Babel. Dincolo de războiul provocat de Putin, națiunile se confruntă cu o serie de tulburări interne fără precedent.
Nemulțumiți de politicile guvernelor, oamenii au ieșit în stradă iar popoarele se revoltă. Franța este cel mai elocvent exemplu. Parisul trebuia sa fie, alături de Berlin, motor ale economiei europene și unul dintre factorii de stabilitate. Furia populară împotriva noilor legi ale pensionarii paralizează ciclic țara. Și englezii au protesat azi dar, mai important, și românii au ieșit în stradă.
Dascălii au ieșit de la catedră și au predat guvernanților o lecție de democrație. Sătui de salarii mizere și de promisiuni deșarte, învățătorii și profesorii acestui neam și-au strigat nemulțumirile. Îi aude oare cineva? Preocupați de singura bătălie care contează pentru ei, adică cea pentru putere, aleșii patriei sunt imuni la suferințele acestui popor. Culmea e că tot ei le-au provocat. Iar acum nu văd, nu aud, nu le pasă! O să le pese, dar nu acum. Ci la anul când vor recita alte basme de adormit românii, adică promisiuni zadarnice și gogoși care se vor dezumfla imediat ce pun mâna pe butoanele cu care controlează țara.
Aleșii patriei fac negoț cu iluzii, în timp ce mulți români incă așteaptă și cardurile acelea ale sărăciei! Iar oamenilor le-a ajuns de multă vreme cuțitul la os. Singurul lucru pe care îl cred, venind dinspre ei, îl reprezintă majorările de taxe. Întreb și eu retoric, doar timpul ne va dovedi dacă am sau nu dreptate. Revenind însă la protestul dascălilor eu am spus-o și o repet. O strig cât pot de tare cu fiecare ocazie: educația trebuie să reprezinte cel mai important proiect de țară.
Dar care țară, stimați telespectatori? Suntem forțați să ne uităm trecutul doar ca să nu știm către ce să ne îndreptăm și pentru ce să luptăm. România este singurul stat membru al Uniunii Europene, în care, conform statisticilor, elevii învață în medie o oră de Istorie pe săptămână. În Germania, Maria Britanie sau Ungaria se se fac chiar trei, patru ore. Copiii noștri nu mai au modele și se refugiază în influencerii periculoși de pe internet. Cazul Tate este unul dintre exemple iar fibra românismului se diluează pe fiecare zi tot mai mult. școli. Aproape zilnic vedem imagini cu violențe în instituțiile de învățământ, iar scandalurile sunt filmate chiar de elevi cu telefoanele. Scene cumplite au apărut și de la un liceu din Bacău. Mai mulți elevi au fost bătuți și băgați cu capul în toaletă. Totul s-a întâmplat sub privirile altor colegi care, în loc să intervină, râdeau și filmau cu telefonul mobil scenele. După ce filmarile au ajuns în medicul online, polițiștii au deschis o anchetă.
Cine e de vină? Cred că lipsa personalului joacă un rol crucial și este nevoie de mai mulți psihologi în școli sau chiar implementarea unor sisteme de supraveghere video. Unde sunt comisiile anti-bullying fărmate de ministrul Anisie? Părintele Constantin Necula rezumă atât de frumos ce ar trebui să însemne școală : „în educația copiilor nu încap fițele și mofturile. În educația copiilor nu încape decât dorința de a-l ști pe copil în siguranță, de a ști pe copil cu toate atribuțiile lui umane, și nu în ultimul rând de a-l ști asigurat în ceea ce privește cultura necesară creșterii copiilor ce se vor naște din el.”.
Violențele fizice, abuzurile verbale sunt motivele pentru care mulți copii renunță să mai vină la clasă. Pierdem astfel viitori doctori, ingineri, experți în orice domeniu, oameni care pot salva această țară. Care pot apăra națiunea în fața străinilor care ne subjugă și își bat cu grație joc de noi.
Vedem că încă un gigant al energiei cere să scape de banii pe care au să îi lase aici. Șefii Rompetrol au venit în România, ca să renegocieze taxa de solidaritate, spune presa kazahă. Și, în timp ce străinii fac tot ce pot să evite plătile către statul român, muncitorii de la Complexul Energetic Oltenia lucrează în condiții teribile. Un perete uriaș de piatră s-a prăbușit la Cariera Roșiuța, chiar lângă oameni. Aceștia s-au refugiat în ultima clipă și se tem să se mai întoarcă la muncă.
Să nu uităm că în urmă cu două săptămâni, trei mineri au murit și zece au fost răniți când autolitara în care se aflau care a căzut în gol la cariera Jilț. Și cine a răspuns? Ce măsuri s-au luat? Absolut nimic concret pentru ca situația să se remedieze. Iar tragediile se pot repeta oricând.
Revin și spun încă o dată că nivelul de educație este strâns legat cu cel de trai. Dragi români, nu sunteți singuri! Suntem aici ca să prezentăm nedreptățile și să forțăm decidenții să ia măsuri. Aproape un sfert din copiii din Uniunea Europeană erau expuși riscului de sărăcie și, implicit, de excluziune socială, iar România se afla – în 2020 – pe primul loc în top, cu unul din trei tineri aflați în acest risc. Mai mult, 150 de mii de prunci ai acestei țări adormeau flămânzi, încă înainte ca războiul să izbucnească. Dacă nu remediem urgent acest neajuns, sărăcia va fi lăsată moștenire, de copilul sărman de astăzi, generațiilor ce vor veni după el.
Din păcate, o statistică publicată recent ne arată că 43% dintre elevi sunt analfabeți funcțional. Doar 11% se află la polul opus. Iar educația este cea mai puternică armă care poate schimba lumea. Trebuie să transformăm România eșuată într- o Românie educată! „Cine mai suntem noi, oameni buni? Ne dizolvăm încet, în acidul turnat de „sus”, de niște iresponsabili, impostori cu CV-uri pompoase, proști cu aere sau vânzători de neam. Ne otrăvesc mintea, ca să uităm și cine suntem, și cum am ajuns aici, de parcă nu e nimic greșit în a fi pribeag. Fără o identitate clară. Al nimănui.
Un diplomat taiwanez mi-a spus o dată: „Numai cine nu are țară înțelege cât de important e s-o ai și să lupți pentru ea!” Noi avem o țară splendidă și nu mai știm cum să scăpăm de ea. Rușine!”, asta spunea în urmă cu ceva timp președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Să ne trezim azi dacă vrem să mai apucăm ziua de mâine! Altfel nu vom mai avea țară iar copiii și nepoții noștri vor fi pribegi la porțile străinilor care ne fură fără jenă.
După jaful secolului în țara noastră, șefii OMV se ascund in spatele monitoarelor. După ce au anunțat o conferință de presă mâine, la ora 10, acum s-au răzgândit. Nu au curaj sa stea fata in fata cu jurnalistii care le-au dezvăluit secretele. Chiar dacă dețin o clădire uriașă, cei de la OMV nu au dorit să cheme presa într-o sală, ci într-o conferință online. Jurnaliștii primesc coduri de acces pentru întrebări. Și ca austriecii, câți nu au primit resursele țării pe degeaba iar acum ne înjosesc ca pe o nație de sclavi. Mă astept ca OMV să dea dovadă de transparență, să tină o conferinta pentru toata lumea, să răspundă intrebărilor direct și asumat. Așa cum au facut si cand a fost vorba sp scoată bani de pe resursele acestei tări bogate, dar atat de sarace in acelasi timp.
Un editorial scris de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.
Educatie
Importanța cazierului judiciar online pentru angajare

Importanța transparenței în procesul de angajare
În calitate de profesionist în domeniul resurselor umane, consider că transparența joacă un rol esențial în procesul de angajare. Cazierul judiciar online pentru angajare asigură integritatea profesională, oferind angajatorilor o imagine clară asupra istoricului candidaților. Această transparență nu doar că protejează compania, dar și contribuie la crearea unui mediu de lucru bazat pe încredere.
Atunci când angajatorii au acces la informații clare și precise despre candidați, ei pot lua decizii mai bine fundamentate. Aceasta nu doar că ajută la selectarea celor mai potriviți candidați, dar și la construirea unei culturi organizaționale sănătoase. Transparența în angajare crește încrederea angajatorilor și angajaților, facilitând o colaborare mai eficientă și o comunicare deschisă. Într-o lume profesională în continuă schimbare, unde reputația poate fi afectată rapid, asigurarea unei transparențe complete devine o necesitate.
Cum influențează cazierul judiciar încrederea angajatorilor
Un Cazier judiciar online pentru angajare influențează semnificativ deciziile angajatorilor. Acesta oferă o bază solidă pentru evaluarea riscurilor asociate cu angajarea unui candidat. În calitate de angajator, am constatat că accesul la cazierul judiciar al candidaților îmi permite să îmi formez o opinie mai bine informată despre integritatea și fiabilitatea acestora.
Transparența cazierului judiciar online crește încrederea în candidați, deoarece aceștia pot demonstra că nu au antecedente penale care să le afecteze performanța profesională. Aceasta nu doar că protejează compania, dar și contribuie la crearea unui climat de lucru pozitiv, în care angajații se simt în siguranță și respectați. În plus, angajatorii care valorizează transparența în procesul de selecție sunt mai predispuși să atragă talente de top, care apreciază un mediu de lucru deschis și onest.
Cazuri în care cazierul judiciar poate fi un avantaj pentru candidați
Cazierul judiciar online pentru angajare asigură transparență nu doar pentru angajatori, ci și pentru candidați. În multe situații, un cazier curat poate fi un avantaj semnificativ în competiția pentru un loc de muncă. Candidatul cu cazier curat se evidențiază în competiție, având o șansă mai mare de a fi selectat pentru interviuri și oferte de muncă.
Această transparență le permite candidaților să își prezinte istoricul profesional într-un mod favorabil, demonstrând că sunt persoane de încredere. De asemenea, un cazier judiciar curat poate să le ofere candidaților o mai mare încredere în propriile abilități și să le sporească motivația de a aplica pentru poziții de responsabilitate. În acest sens, cazierul judiciar devine nu doar un document informativ, ci și un instrument de marketing personal pentru candidați.
Riscurile asociate cu neprezentarea cazierului judiciar
Riscurile legale ale angajării fără cazier judiciar online sunt considerabile. Fără o verificare adecvată a istoricului penal al candidaților, angajatorii se expun la potențiale probleme legale care pot afecta nu doar imaginea companiei, ci și stabilitatea financiară a acesteia. Este esențial ca angajatorii să fie conștienți de aceste riscuri și să implementeze procese clare de verificare a cazierului judiciar.
Cazier judiciar online pentru angajare asigură transparență și încredere, protejând atât angajatorii, cât și angajații. Fără această transparență, angajatorii pot face alegeri greșite, angajând persoane care nu corespund standardelor necesare, ceea ce poate duce la conflicte interne și la o deteriorare a atmosferei de lucru. De aceea, este crucial să se acorde o atenție deosebită procesului de verificare a cazierului judiciar, pentru a minimiza riscurile și a asigura o selecție corectă a candidaților.
Rolul cazierului judiciar în protecția angajatorilor și a angajaților
Cazierul judiciar online pentru angajare asigură transparență, având un rol crucial în protecția angajatorilor și a angajaților. Prin verificarea cazierului judiciar, angajatorii pot evita angajarea persoanelor cu antecedente penale care ar putea reprezenta un risc pentru companie sau pentru colegii de muncă. Această practică nu doar că protejează angajatorii de riscuri legale și financiare, dar și contribuie la crearea unui mediu de lucru sigur și sănătos.
În plus, transparența oferită de cazierul judiciar online ajută la consolidarea relațiilor de muncă. Angajații se simt mai în siguranță atunci când știu că colegii lor au fost verificați și că nu există riscuri ascunse. Astfel, cazierul judiciar devine un instrument esențial în asigurarea unui climat de lucru pozitiv, în care fiecare angajat se poate concentra pe îndeplinirea sarcinilor sale fără a fi îngrijorat de problemele de integritate ale colegilor.
În concluzie, importanța cazierului judiciar online în procesul de angajare nu poate fi subestimată. Acesta nu doar că asigură transparență și încredere, ci și protejează angajatorii și angajații, contribuind la crearea unui mediu profesional sănătos și eficient.
Locale
Servicii de rent a car fara card de credit si depozit

Serviciile de inchirieri auto Bucuresti sunt cele mai bune solutii de mobilitate urbana si regionala
Mobilitatea urbana din marile orase a cunoscut o transformare rapida in ultimii ani, iar Bucurestiul nu face exceptie. Cu o infrastructura rutiera in continua expansiune si cu un ritm de viata tot mai alert, locuitorii si vizitatorii Capitalei se orienteaza din ce in ce mai mult catre solutii flexibile de transport. In acest context, serviciile de inchirieri auto Bucuresti s-au impus ca fiind unele dintre cele mai eficiente si convenabile optiuni pentru deplasare.
De ce sa alegi o masina de inchiriat in Bucuresti
Pentru multi, inchirierea unei masini este mai mult decat o comoditate – este o necesitate. In Bucuresti, traficul aglomerat si distantele mari dintre diferitele puncte de interes transforma utilizarea unei masini intr-o solutie esentiala pentru eficienta. Agentii economici, turistii, dar si locuitorii care au nevoie de mobilitate ocazionala se bazeaza pe parcurile auto ale firmelor specializate in inchirieri.
Aceste companii ofera o gama larga de modele, de la masini mici, ideale pentru oras, pana la SUV-uri, limuzine sau autoutilitare. Flexibilitatea termenilor de inchiriere si preturile competitive fac din aceste servicii o alegere accesibila pentru aproape orice categorie de clienti.
Inchirieri auto Otopeni – solutia perfecta la iesirea din aeroport
Una dintre cele mai cautate optiuni de inchiriere auto este cea oferita la iesirea din Aeroportul International Henri Coanda – Otopeni. Odata aterizat, nimeni nu isi doreste sa piarda timp asteptand un taxi sau sa navigheze printre conexiunile transportului public. Aici intervin serviciile de inchirieri auto Otopeni, care permit preluarea rapida a unui vehicul direct din aeroport.
Majoritatea companiilor de profil si-au stabilit birouri sau puncte de predare-preluare la Otopeni, tocmai pentru a raspunde nevoii tot mai mari de mobilitate imediata a clientilor care ajung in Bucuresti pentru afaceri, turism sau alte activitati. Serviciul este rapid, eficient si profesional, ceea ce il face o alegere fireasca pentru cei care vor sa se deplaseze fara stres.
Aeroportul Baneasa – o noua poarta pentru serviciile de mobilitate
Pe langa Otopeni, un alt punct fierbinte de pe harta mobilitatii bucurestene este Aeroportul Baneasa, care a fost redeschis recent pentru zboruri comerciale. Aceasta inaugurare a venit ca un nou impuls pentru piata de inchirieri auto Baneasa, intrucat tot mai multe firme s-au grabit sa isi deschida puncte de lucru in aceasta zona.
Beneficiind de o locatie strategica, in nordul Capitalei, aproape de centrele de afaceri si de cartierele rezidentiale premium, Baneasa devine rapid un pol de atractie pentru pasagerii care prefera zborurile low-cost sau care calatoresc frecvent pe rute interne si regionale. In acest context, prezenta serviciilor de inchirieri auto in apropiere nu este doar convenabila, ci si esentiala pentru fluidizarea deplasarilor.
Fara card de credit? Nicio problema! Solutii de inchiriere pentru toti clientii
Una dintre cele mai comune piedici pentru clientii care doresc sa inchirieze o masina este obligativitatea de a detine un card de credit. Insa, in ultima perioada, multe agentii de inchirieri auto fara card de credit si-au adaptat serviciile pentru a include si aceasta categorie de clienti.
Pentru multi romani, ideea de a utiliza un card de credit este inca asociata cu birocratia sau cu riscurile financiare. De aceea, posibilitatea de a inchiria o masina folosind un card de debit sau chiar cash este extrem de apreciata. Aceste companii vin in intampinarea clientilor cu politici flexibile, in care accentul cade pe accesibilitate si confort, nu pe formalitati inutile.
Experienta personalizata pentru fiecare client
Serviciile de inchirieri auto din Bucuresti nu mai sunt de mult un segment rigid si impersonal. Datorita concurentei si a cerintelor tot mai diverse ale clientilor, agentiile au invatat sa isi personalizeze ofertele. De la posibilitatea alegerii modelului si a culorii masinii, pana la livrarea la domiciliu sau la hotel, totul este gandit astfel incat experienta clientului sa fie cat mai fluida si lipsita de stres.
Multi operatori ofera extraoptiuni, precum scaune de copil, GPS, lanturi de iarna, Wi-Fi mobil sau chiar asigurare full cover, pentru ca fiecare client sa se simta in siguranta si in control. Este o forma de profesionalism care reflecta maturizarea pietei si orientarea catre servicii premium.
Avantajele inchirierii auto in regim short-term si long-term
Fie ca este vorba despre o nevoie pe termen scurt – un weekend prelungit, o delegatie sau o vacanta – fie ca vorbim despre solutii pe termen lung, cum ar fi inlocuirea temporara a unei masini personale, serviciile de inchirieri auto se adapteaza perfect. Clientii pot opta pentru tarife zilnice, saptamanale sau lunare, fiecare cu reduceri specifice si conditii clare.
In special pentru firme, inchirierea unei flote de masini pentru angajati poate fi mai avantajoasa decat achizitia directa. Lipsa grijilor legate de mentenanta, asigurari sau taxe suplimentare se traduce printr-o mai buna optimizare a bugetului si o flexibilitate organizationala crescuta.
Un aliat in turismul urban si rural
Pe langa avantajele pentru clientii de business, inchirierea unei masini reprezinta un atu important si pentru turism. Bucurestiul este o poarta de intrare catre numeroase destinatii spectaculoase din imprejurimi – de la castelele din Valea Prahovei, la satele traditionale din judetul Dambovita sau zonele viticole din Dealu Mare.
O masina inchiriata ofera libertate de miscare si posibilitatea de a descoperi locuri care nu sunt accesibile prin transportul in comun. Este o forma moderna de explorare, care ofera confort, siguranta si autonomie.
Digitalizare si rezervari rapide – tehnologia schimba jocul
In era digitala, serviciile de inchirieri auto fara card de credit au devenit mai accesibile ca niciodata. Prin aplicatii mobile sau site-uri web intuitive, clientii pot verifica in timp real disponibilitatea masinilor, pot compara preturi si pot finaliza o rezervare in doar cateva minute.
Aceasta digitalizare vine cu un dublu avantaj: eficientizarea procesului si cresterea transparentei. Clientii pot vedea exact ce platesc, ce optiuni au la dispozitie si ce conditii implica fiecare inchiriere. Astfel, deciziile sunt mai bine informate, iar experienta este semnificativ imbunatatita.
Siguranta si igienizarea – prioritati post-pandemie
Dupa perioada pandemica, una dintre principalele preocupari ale clientilor a ramas siguranta sanitara. Companiile de inchirieri auto au raspuns prompt prin implementarea unor protocoale stricte de igienizare. Masinile sunt curatate si dezinfectate dupa fiecare client, iar angajatii sunt instruiti sa respecte toate normele de siguranta.
Aceasta atentie la detalii contribuie la mentinerea unui standard ridicat de incredere si fidelitate in randul clientilor, mai ales in conditiile in care calatoriile sunt din nou in crestere.
Concluzie: Bucurestiul are una dintre cele mai dezvoltate piete de inchirieri auto din tara
Serviciile de inchirieri auto din Bucuresti nu mai sunt un moft, ci o componenta esentiala a mobilitatii moderne. Cu solutii dedicate pentru Aeroportul Otopeni si Aeroportul Baneasa, cu optiuni accesibile si pentru cei fara card de credit, si cu o varietate impresionanta de modele disponibile, aceste servicii raspund unei game largi de nevoi.
Fie ca esti turist, om de afaceri, rezident temporar sau doar ai nevoie de o masina pentru cateva zile, ai la dispozitie o industrie bine pusa la punct, orientata spre calitate si confort. Bucurestiul, prin agentiile sale de inchirieri auto, demonstreaza ca poate concura cu orice capitala europeana atunci cand vine vorba de servicii de mobilitate eficiente si accesibile. Veti gasii de fiecare data cele mai bune solutii si optiuni de inchirieri auto bucuresti otopeni daca alegeti rezervarea online.
Locale
Penetration Testing Services in France by Feel IT: Secure Your Business from Cyber Threats
In an increasingly digital world, cybersecurity has become a top priority for businesses in France. With cyberattacks growing in frequency and complexity, organizations must take proactive steps to protect their digital assets. At Feel IT, we offer professional penetration testing services in France to help companies identify vulnerabilities before they can be exploited.
What is Penetration Testing?
Penetration testing, or ethical hacking, is a simulated cyberattack on your systems, applications, or networks to uncover security flaws. Unlike real attacks, pen testing is controlled and safe, performed by experienced cybersecurity experts who think like hackers—but work for you.
The goal? To find weaknesses before malicious actors do and provide clear, actionable insights to strengthen your defenses.
Our Penetration Testing Services in France
At Feel IT, we deliver comprehensive penetration testing services tailored to your business and industry:
1. Network Penetration Testing
We assess the security of your internal and external network infrastructure, identifying open ports, misconfigurations, and vulnerabilities that could allow unauthorized access.
2. Web & Mobile Application Testing
Your applications are often the most exposed parts of your business. We simulate attacks on your web and mobile platforms to uncover flaws like SQL injections, cross-site scripting (XSS), and insecure authentication.
3. Cloud Security Testing
Using cloud-based services? We evaluate the security of your cloud environment, ensuring proper configurations, permissions, and access controls are in place to prevent data breaches.
4. Social Engineering Tests
Employees are often the weakest link in the security chain. We run phishing simulations and other human-focused tests to evaluate awareness and prepare your team for real-world threats.
5. Wireless Security Testing
We test your Wi-Fi networks for weak encryption, rogue access points, and other vulnerabilities that can lead to unauthorized access.
Why Choose Feel IT?
-
Certified Ethical Hackers: Our security team holds certifications such as CEH, OSCP, and CISSP.
-
Compliance-Ready Reports: Our detailed reports help you meet GDPR, ISO 27001, PCI-DSS, and other regulatory requirements.
-
Tailored for the French Market: We understand local business practices, languages, and regulations.
-
Confidential & Discreet: Your data security is our top priority. We work under strict NDAs and confidentiality agreements.
Stay Ahead of Hackers
Cyber threats don’t wait. Penetration testing is one of the most effective ways to gain visibility into your current security posture and take action before it’s too late.
At Feel IT, we help companies across France—from startups to large enterprises—stay protected, compliant, and resilient in the face of ever-evolving cyber risks.
Ready to test your defenses? Contact Feel IT today for expert penetration testing services in France.
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 days
Ai un proiect de instalații? Profită de prețuri de lichidare de stoc la cutiile distribuitor metalice
-
Ce trebuie sa stiiacum 3 days
Accesarea platformei online CNAS
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 days
RMN Cluj oferă rezultate RMN în maxim 24 de ore, pentru diagnostic rapid și precis
-
Ce trebuie sa stiiacum 3 days
Programul de finanțare Electric-UP pentru brutării și cofetării: cum să îți modernizezi afacerea în mod sustenabil
-
Ce trebuie sa stiiacum 3 days
Cum percep consumatorii ambalajele din aluminiu în comparație cu alte materiale?
-
Localeacum 7 days
Penetration Testing Services in France by Feel IT: Secure Your Business from Cyber Threats
-
Localeacum 6 days
Servicii de rent a car fara card de credit si depozit
-
Politicaacum 2 days
Victor Ponta critică întârzierea burselor pentru elevi: „E rușinos. Nu mai e vorba doar despre bani, ci despre respect”