„Am făcut o analiză a reacțiilor raportate. Majoritatea sunt reacții locale, de tip durere și disconfort. Sunt însă și reacții generale, de tip comun, reacții obișnuite, cum ar fi febra, durerea de cap, starea de oboseală, dureri musculare. Acestea trec în câteva ore până la 24 de ore.
Vorbim de persoane relativ tinere, de până în 42 ani. Majoritatea sunt persoane de sex feminin, fără să fie înregistrate reacții alergice sevre. Nu s-au înregistrat cazuri de soc anafilactic. Este important să rămânem precauți și să știm ce avem de făcut în astfel de cazuri”, a explicat, astăzi, Gheorghiță, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.
Potrivit unui comunicat de presă publicat, ieri, pe Platforma Națională de Vaccinare anti-Covid, în România s-au înregistrat 3.070 de reacții adverse după vaccinarea anti-Covid, 2.956 dintre ele fiind după vaccinarea cu serul de la Pfizer, 95 după inocularea cu serul de la Moderna și 19 după vaccinarea cu AstraZeneca.