De ziua Culturii Naționale, s-a produs un val de numiri în Guvernul Orban. Unul dintre cei care-și va aminti acestă zi este și avocatul Cătălin Constantin Voinea-Mic, înscăunat președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Că tot vorbim de noroc, avocatul și l-a mai încercat odată, în vara trecută, pentru postul de Avocat al Poporului, însă fără succes. Voinea-Mic a fost propus de PMP, partid unde este șef interimar la organizația din Mehedinți. 

Pe 15 ianuarie, Constantin Voinea-Mic a fost numit oficial, de către premierul Ludovic Orban, în fruntea instituției care controlează piața jocurilor de noroc. Evaluarea competențelor pentru această funcție a fost omisă, deși e vorba de un domeniu complex, cu o miză de miliarde de lei, greu de controlat de un avocat, absolvent al Facultății de Drept.

Concomitent cu numirea, în Monitorul Oficial din 15 ianuarie anul acsesta a fost publicată și decizia de eliberare a lui Marius-Sebastian Ionescu din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

De interes:  Vescan reinterpretează ideea de „pierde vară” într-un „Pierde Tot Anu’”

Noul președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc are însă o mare calitate. Cea de soț. Avocatul este căsătorit cu Elena Voinea, nimeni alta decât consiliera lui Ludovic Orban și cea care are în grijă și Secretariatul General al Guvernului. Dacă numele doamnei vă spune ceva, vă putem reaminti că a fost și iubita lui Radu Mazăre.

Ea a ajuns în cercul primarului constănțean în 2008, prin intermediul găștii fiului acestuia, Răducu. Mai apoi, tânăra ce avea doar 19 ani la vremea aceea, a urcat pe scara socială cu liftul. S-a lăsat de volei și de modeling, iar Mazăre, ca să o poată ține sub control, i-a facilitat un post la o fundație care administra Pavilionul Expozițional din Constanța.

După ce idila dintre Elena Voinea și Radu Mazăre s-a terminat, tânăra a fost recuperată de vecinul fostului primar, chiar fostul minstru de Interne, Nicolae Moga.

În timp ce se afla în anturajul lui Mazăre, Moga a remarcat-o pe tânără și nu a putut să o mai uite. Și-a amintit de ea când a devenit ministru de Interne și a chemat-o să fie șef de cabinet. Putem spune că a vrut și el să-și odihnească ochii atunci când toate problemele României îl vor apăsa. Ghinionul face că, la doar șase zile de la numire, ministrul a demisionat fulgerător. 

De interes:  Cod portocaliu! Ninsoare viscolită! – BANAT

Având experiență de șase zile ca șef de cabinet, actualul premier, Ludovic Orban i-a propus o altă funcție, de consilier. Practic, aceeași Mărie, cu altă pălărie, de la PSD la PNL. Această numire nu este singulară, o sa revenim și cu alte cazuri similare. La urma, urmei rămâne valabilă celebra vorbă românească: Pleacă ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot… cu nişte profesioniştii prin diversele funcţii cheie. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.