„O parte din acționarii Companiei Romprest SA au decis anul trecut să ne șantajeze lăsând gunoiul pe străzile Sectorului 1. Săptămâna trecută au început din nou acest șantaj amenințând că de mâine nu vor mai ridica gunoiul. Argumentele? Nu mai au bani de salarii și de combustibil din cauza că Primăria Sectorului 1 nu a plătit facturi declarate nelegale de Curtea de Conturi din vremea primarului diamant. Pentru aceste facturi Romprest a cerut executarea silită a Primăriei iar instanța le-a respins solicitarea.

Am transferat astăzi către Romprest suma de 14 milioane lei pentru plata salariilor și a combustibilului. Solicitarea lor era plata a 100 milioane lei pentru facturi restante, în condițiile în care anul trecut Primăria Sectorului 1 a achitat deja 200 de milioane lei către Romprest. Totodată, sper că toți angajații acestei companii să conștientizeze că sunt importanți pentru noi și comunitatea locală.

 

PS: Îl vom acționa în instanță pe directorul general adjunct al Romprest pentru toate calomniile, șantajul și linșajul mediatic orchestrat de acesta”, a anunțat edilul Sectorului 1 al Capitalei, miercuri după-amiază, pe contul său de Facebook.

De interes:  Politistii au întocmit portertul robot al unui tânăr găsit înecat în Bega. Dacă cineva îl recunoaște, este rugat să sune la 112

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.