Primarul orașului Buziaș, Sorin Munteanu, va propune ca amenzile pentru aruncarea gunoaielor pe domeniul public să crească. El consideră că măsura este absolut necesară în condițiile în care unii dintre localnici dovedesc că nu au pic de bun simț.

De curând, în zona Silagiu, autoritățile din Buziaș au descoperit o rampă ilegală de gunoi, iar diverse deșeuri aruncate acolo i-au dat de gol pe cei care au făcut asta.

 „Au fost descoperiți pamperși, facturi, chitanțe și certificate de garanție pe numele a trei persoane. Bineînțeles, niciuna dintre acestea n-a recunoscut nimic, spunând că este inexplicabil cum au ajuns documentele în câmp. Una dintre ele nu avea nici măcar contract cu firma de salubrizare. Au fost aplicate sancțiuni, care, plătite în 14 zile, înseamnă jumatate din minimum, adica 200 lei! Cu siguranță au fost și alte persoane, care au aruncat gunoaie în acea zonă”, a declarat Sorin Munteanu.

De interes:  COVID 19. 1256 de noi cazuri. Numărul infectărilor, pe județe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.