Președintele Tribunalului Timiș, mesaj pe Facebook pentru cei care îi disprețuiesc pe magistrați

Adriana Stoicescu, președintele Tribunalului Timiș, nu este la prima postare publică referitoare la problemele din justiție. de mai multe ori ea și-a publicat opiniile tranșante pe rețeaua de socializare.

 
De această dată judecătoarea a vrut să tragă un semnal de alarmă. Nu toți magistrații merită disprețul celor din jur pentru salariile și privilegiile pe care le au, în comparație cu deciziile date sau cu munca depusă.

„Nu suntem speciali.
Nu suntem perfecţi.
Munca noastră nu e cu nimic mai importantă decât a chirurgului cardiovascular care îţi ţine, la propriu, inima în mână.
A medicului de la SMURD care îţi dă înapoi suflarea.
Suntem, în ochii voştri, aroganţi şi suficienţi. Suntem când corupţi, când nepregătiţi.
Deciziile noastre sunt în ochii celor care pierd, întotdeauna, nedrepte.
Dar nu suntem toţi aşa.
Nu ne mai puneţi pe toţi în aceeaşi oală.
Greşim? Da
Zilnic, probabil.
Pentru că intrăm în sală cu zeci de dosare.
Pentru că legile se schimbă de dimineaţă până seara de 3 ori.
Pentru că înalţii legiuitori nu răspund niciodată pentru legile proaste pe care vă aşteptaţi să le aplicăm şi să facem dreptate.
Politicieni de doi bani, fără soluţii şi fără responsabilitate, care ne transformă tot timpul în ţinte şi pretexte, bucuroşi că au la îndemână un ţap ispăşitor.
Cu complicitatea unora dintre noi, papagali vorbitori ce se cred vulturi maiestuoşi, răcnind despre independenţă după ce au fost ţuţări pe lângă politicieni.
Cu complicitatea unora dintre noi, veşnic respinşi sau refuzaţi, complexaţi şi frustraţi, avizi de atenţie şi preamărire, gata oricând să arunce în aer sistemul doar-doar se văd pe la vreo televiziune sau citesc babele din sat despre ei într-o fiţuica anostă”, este un fragment din mesajul scris de Crăciun. 

De interes:  Ceasul Apocalipsei va fi setat astăzi – cât timp mai are omenirea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.