Dezbatere aprinsă pe tema Planului Urbanistic Zonal care vizează proiectul imobiliar de pe terenul fostului Liceu de Arte din Timișoara.

Mai mulți cetățeni, dar și arhitecți sau reprezentanți ai unor ONG-uri au ținut să își spună opinia. Printre cei mai revoltați, nu de modul cum vor arăta noile clădiri, ci de aglomerația care va fi dacă proiectul e aprobat, se numără și fostul prefect, Ovidiu Drăgănescu, care locuiește în zonă.

“Problema este efectiv legată de funcționalitatea acestui spațiu. La ora actuală, începând de la ora 7:20 înspre ora 8:00 aici nu se poate arunca un ac. Problema este de oportunitate dacă noi ca timișoreni care locuim aici mai putem suporta încă o zonă atât de aglomerată”, spune Ovidiu Drăgănescu.

La rândul lor, reprezentanții mitropoliei sunt îngrijorați că noua construcție, care ar urma să aibă și zone subterane, ar putea să afecteze clădirile din zonă, pentru că, potrivit studiilor făcute, pânza freatică e foarte sus.

De interes:  Ce grupe sangvine au animalele? – Banat FM sound factory

“Încă avem îngrijorări legate de nivelul freaticului din zonă. Noi chiar am făcut un studiu personal în curtea mitropoliei cu un foraj la 40 de metri și nivelul apei statice, a freaticului, e de 3 metri constant”, spune părintele Timotei Anișorac.

Arhitectul prezent la dezbatere din partea beneficiarului, dar și arhitectul-șef al Timișoarei, Sorin Ciurariu, au dat asigurări că, din punct de vedere legal și urbanistic toate cerințele legale sunt respectate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.