Ultimele 24 de ore au fost solicitante pentru pompierii din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov, urmată de județele Constanța, Mureș și Timiș.
Aproape 80% din totalul numărului de intervenții au constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele de paramedici SMURD (1.146 de cazuri SMURD din totalul de 1.481 de situații de urgență gestionate).
Totodată, echipajele de salvatori au acționat pentru localizarea și stingerea celor 74 incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 261 de misiuni pentru descarcerare, deblocare-salvare și protecție a comunităților.
Situații deosebite au fost înregistrate în urma accidentelor rutiere produse în județele Brăila, Constanța, Mureș, Suceava și Vrancea, soldate cu 5 persoane care și-au pierdut viața.
Un eveniment rutier cu consecințe grave, care a necesitat intervenția echipajelor de descarcerare, s-a produs în cursul ziei de ieri, în localitate Roșiori, județul Mureș. Colegii noștri au acționat contracronometru atât pentru stabilizarea autoturismului care a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat, cât și pentru extragerea persoanei încarcerate. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de pompieri și de personalul medical, bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a decedat.
O situație similară s-a produs și în județul Vrancea, pe DN 2, între localitățile Focșani și Garoafa. De această dată au fost implicate 2 autoturisme, iar în urma accidentului au rezultat 3 victime, dintre care una și-a pierdut viața din cauza leziunilor suferite. După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, celalte 2 victime au refuzat transportul la spital.
O intervenție cu final fericit a avut loc în localitatea maramureșeană Baia Mare, unde o persoană, care efectua lucrări la canalizare, a fost prinsă sub un mal de pământ. După aproximativ două ore, timp în care pompierii au depus eforturi considerabile pentru a stabiliza zona și a nu agrava starea victimei, bărbatul a fost scos și predat în stare bună echipajului SMURD.
Pompierii salvatori rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.