Connect with us

Cultura

Parfumuri scumpe și oameni ieftini – BANAT

Publicat

pe

Există oameni care vorbesc despre orgoliu, dar se parfumează in fiecare zi cu el. Așa cum există chipuri ce îmbracă măști eterne in goana după fericire. In drumul lor, calcă inimi și ofilesc trupuri. Iubirea este pentru toți, însă nu toți sunt pentru iubire. Iar dacă unii au încetat să mai creadă in ea, au încetat să mai creadă in ei. Sunt cei care te lovesc cu brutalitate atunci când lumea lor se prăbușește. Ca și cum ar incerca sa te atragă in prăpastia emoțiilor proprii. Pentru ei, nu mai contează interiorul atâta timp cât fațada iese in evidență. Chiar dacă au uitat cine le-a fost alături atunci când au lucrat, împreună, la fundație.

Defilează prin lume asemenea unor picături acide de ploaie. Cele mai multe dintre ele îți ard pleoapele, îți topesc buzele și ajung in inimă. Unele îți lăsa urme vizibile pe trupul încercat iar altele îți cicatrizeaza sufletul deja rănit si surd. Sunt oameni care au nevoie de tine deși, o viață întreagă au stat mai mult pe lângă tine, in loc să fie, cu adevărat, in viața ta. Unii dintre ei te sunau in miezul nopții fără de sunet iar alții nu îți răspundeau nici măcar in mijlocul zilei! 🙂

De interes:  Culisele statului paralel. Cum a vrut Băsescu să pună BOTNIȚĂ presei. Obsesia pentru controlul jurnaliștilor - perversiunea unei fraze care a facut istorie

Aproape de fiecare dată sunt cei care le știu pe toate. Unii nu au facut nimic in viața lor, dar au ajuns sfătuitori de invidiat. Vor încerca mereu să-ți spună cum sa iti trăiești viața, uitând să o trăiască autentic pe a lor. Alții au ajuns atât de sus, încât au uitat cu desăvârșire de unde au plecat și cine i-a ridicat de jos atunci cand gleznele lor sângerau a vânătăi la fiecare piedică pe care au luat-o. Mulți dintre ei își îngrijesc cu obsesie trupul si interesele meschine. Se parfumează atât de mult încât își pierd din aroma ființei atunci când trec, arogant si intr-o graba nevrotica, pe lângă tine. Cei care se opresc in viața ta, te vor intoxica cu același miros greoi si sufocant.

Te vor îngropa asiduu in abisul neîncrederii si al suferinței împărtășite. Te vor lăsa sa verși lacrimi atunci când ale lor sunt înghețate. Te vor lăsa să tremuri de durere atunci cand trupul lor a uitat sa mai tresară. Iti vor presara cuvinte in inimă iar apoi vor mușca din ea si o vor devora, asemenea canibalului de suflete. Mai apoi, te vor invita sa savurezi un vin scump, intr-o companie atât de ieftină! 🙂

De interes:  Vești bune pe termen prea scurt: Colterm primește gaz pentru câteva zile

La final, îți vor arunca sufletul la ghenă, alături de al lor.

Vor îmbrăca aceeași haină scumpă, aceiași pantofi eleganți și același ceas bătut in cristale. Se vor urca la volanul aceleiași mașini și vor goni pe aceeași autostradă a sufletului măcinat și cenușiu. Pentru ei, atât haina, pantofii, ceasul cât si mașina sunt niște accesorii. Ai grijă să nu devii și tu unul.

Pentru că un parfum scump si un zâmbet fals nu vor putea niciodată să mascheze un suflet ce miroase atât de urât.

Citeste mai multe pe:

https://www.facebook.com/alexandruchermeleu

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ce trebuie sa stii

Tractări Auto Iași: Servicii Profesionale de Tractare Non-Stop

Publicat

pe

De

În inima Moldovei, orașul Iași se bucură de o rețea rutieră intens circulată, ceea ce face ca necesitatea unor servicii de tractare auto de încredere să fie esențială pentru șoferi. Indiferent dacă întâmpinați o defecțiune tehnică, un accident sau orice alt incident neprevăzut, Tractări Auto Iași este partenerul de care aveți nevoie pentru a vă asigura că vehiculul dumneavoastră este gestionat cu profesionalism și promptitudine.

Experiență și Profesionalism

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul tractărilor auto, echipa noastră a dezvoltat competențe solide și o reputație impecabilă în furnizarea de servicii de calitate superioară. Fiecare membru al echipei este instruit să gestioneze o gamă largă de situații, asigurându-se că fiecare intervenție este efectuată în mod eficient și sigur.

Servicii Oferite

La Tractări Auto Iași, oferim o gamă variată de servicii pentru a răspunde nevoilor diverse ale clienților noștri:

  • Tractări Auto: Indiferent de tipul vehiculului – autoturisme, SUV-uri, autoutilitare sau microbuze – suntem echipați să oferim servicii de tractare rapide și sigure, atât în Iași, cât și în împrejurimi.
  • Asistență Rutieră Non-Stop: Suntem disponibili 24/7 pentru a vă oferi suport în caz de defecțiuni minore, pene de cauciuc sau alte probleme care pot fi rezolvate pe loc.
  • Transport Utilaje: Oferim servicii de transport pentru utilaje agricole, industriale, bărci, tonete și containere metalice, asigurându-ne că acestea ajung la destinație în condiții optime.
  • Vulcanizare Mobilă: În cazul unei pene de cauciuc, echipa noastră mobilă vă poate asista rapid, economisindu-vă timp și eliminând stresul asociat acestor situații.
  • Service Auto Mobil: Pentru probleme tehnice care pot fi remediate pe loc, oferim servicii de reparații auto la locația dumneavoastră, reducând astfel timpul de așteptare și inconveniențele.

De interes:  Cele mai confortabile ghete pentru femei de la Mangata

Disponibilitate și Promptitudine

În situații de urgență, timpul de răspuns este crucial. De aceea, Tractări Auto Iași se mândrește cu o disponibilitate non-stop și cu o echipă pregătită să intervină prompt, indiferent de ora sau condițiile meteo. Acoperim atât municipiul Iași, cât și o rază de 30 km în jurul acestuia, asigurându-ne că suntem mereu aproape de clienții noștri.

Utilizăm echipamente de tractare moderne și platforme auto omologate de Registrul Auto Român (RAR), garantând astfel siguranța vehiculului dumneavoastră pe durata transportului. Fiecare intervenție este efectuată cu atenție la detalii, minimizând riscul de deteriorare și asigurând o manipulare corespunzătoare a vehiculului.

Tarife Transparente șiEchipamente Moderne și Siguranță Accesibile

Înțelegem importanța unui raport calitate-preț avantajos. De aceea, oferim tarife competitive și transparente, fără costuri ascunse. Fiecare client beneficiază de o ofertă personalizată, adaptată nevoilor specifice și circumstanțelor fiecărei intervenții.

Contactați-ne cu Încredere

Indiferent de problema întâmpinată, Tractări Auto Iași este aici pentru a vă oferi soluții rapide și eficiente. Nu ezitați să ne contactați la numărul de telefon +40 735 160 014 sau prin email la info@tractariiasi24.ro. Suntem disponibili non-stop pentru a vă asista în orice situație.

De interes:  Vești bune pe termen prea scurt: Colterm primește gaz pentru câteva zile

Concluzie

Alegând Tractări Auto Iași, optați pentru un partener de încredere, cu experiență vastă și dedicat satisfacerii nevoilor clienților săi. Indiferent de natura problemei cu care vă confruntați, echipa noastră este pregătită să intervină prompt și profesional, asigurându-vă că vehiculul dumneavoastră este în mâini sigure.

Citeste in continuare

Cultura

Coafuri de nuntă pentru păr mediu pentru nașă: Eleganță și rafinament

Publicat

pe

De

Câinii și alergiile

Ziua nunții este o ocazie specială, iar nașa are un rol important în sprijinirea mirilor și a întregii atmosfere festive. De aceea, este esențial ca nașa să arate impecabil, iar coafura joacă un rol cheie în acest sens. Dacă ai părul de lungime medie, ai la dispoziție o mulțime de opțiuni elegante și rafinate pentru coafura perfectă.

Coafuri de nuntă pentru păr mediu: Opțiuni versatile și chic

  1. Coafura cu bucle lejere: Bucle naturale și lejere sunt întotdeauna o alegere elegantă și feminină. Acestea pot fi realizate cu ajutorul unui ondulator sau printr-o coafură cu șuvițe ondulate. Bucle mari, dar ușor controlate, vor oferi volum și vor crea o atmosferă elegantă, perfectă pentru o nașă.
  2. Coafura semirecognoasă: Dacă îți dorești o coafură sofisticată, dar comodă, optează pentru o coafură semirecognoasă. Partea superioară a părului este prinsă într-un mod elegant, iar restul părului rămâne liber. Aceasta este o coafură care îți va pune în valoare trăsăturile faciale și va fi în același timp practică pe tot parcursul zilei.
  3. Coafura cu coadă de cal laterală: O coadă de cal laterală, realizată cu șuvițe ușor răsucite, poate crea un look elegant și rafinat. Aceasta se poate personaliza adăugând accesorii de păr, precum perle sau flori, pentru un efect spectaculos.
  4. Coafura tip „chignon”: Chignon-ul este un tip de coc elegant, perfect pentru nașele care doresc un look clasic. Părul poate fi prins sus sau la nivelul gâtului, iar look-ul final poate fi accesorizat cu broșe sau agrafe de păr.
  5. Coafura cu twisturi și ondulații: Dacă îți dorești o coafură mai sofisticată, dar totodată modernă, optează pentru o combinație de twisturi și ondulații. Această coafură este ideală pentru părul mediu, deoarece adaugă textură și volum fără a fi prea încărcată.
De interes:  Cele mai confortabile ghete pentru femei de la Mangata

Cum să alegi coafura perfectă pentru nașă?

Alegerea coafurii ideale depinde de mai mulți factori: tema nunții, stilul rochiei și, desigur, preferințele personale. Este important să alegi o coafură care să se potrivească cu personalitatea ta și cu stilul evenimentului. De asemenea, nu uita să ții cont de confortul tău, pentru că vei petrece mult timp în această coafură.

Pentru mai multe sugestii și inspirație pentru coafuri de nuntă pentru păr mediu, te invităm să citești acest articol complet.

Citeste in continuare

Ce trebuie sa stii

Cum să Echipezi și Montezi un Tablou Electric: Sfaturi Esențiale pentru Siguranță și Eficiență

Publicat

pe

De

Echiparea și montarea unui tablou electric este o etapă esențială în realizarea unei instalații electrice funcționale și sigure. Alegerea corectă a tabloului, dimensionarea adecvată și respectarea normelor de siguranță sunt cruciale pentru a evita problemele ulterioare. În acest articol, vom explora cele mai importante aspecte legate de tablourile electrice și vom oferi sfaturi utile pentru instalarea lor.

Ce este un Tablou Electric?

Tabloul electric este inima oricărei instalații electrice. Acesta distribuie energia electrică către circuitele din clădire, protejând atât echipamentele electrice, cât și utilizatorii împotriva supratensiunilor sau scurtcircuitelor. Există mai multe tipuri de tablouri electrice, fiecare având un scop specific:

  1. Tablouri de distribuție – utilizate în clădiri rezidențiale și comerciale pentru a distribui energia către diferite zone.
  2. Tablouri de automatizare – folosite în procese industriale pentru controlul echipamentelor.
  3. Tablouri generale – care gestionează întreaga instalație electrică a unei clădiri.

Importanța Dimensionării Corecte a Tabloului Electric

Un tablou electric subdimensionat poate cauza probleme grave, cum ar fi supraîncărcarea circuitelor sau defectarea echipamentelor. De aceea, este esențial să:

  • Calculați consumul total de energie al instalației electrice.
  • Alegeți un tablou cu suficient spațiu pentru siguranțe și module suplimentare, pentru eventualele extinderi.
  • Consultați un electrician autorizat, care poate evalua corect necesitățile instalației.
De interes:  Data de la care timișorenii își pot achita taxele și impozitele locale

Sfaturi pentru Montarea Corectă a Tabloului Electric

Pentru o instalare sigură și conformă cu normele în vigoare, urmați pașii de mai jos:

  1. Alegerea locației potrivite
    Tabloul electric trebuie montat într-un loc accesibil, ferit de umiditate și la o înălțime adecvată pentru utilizare.
  2. Montarea șinei DIN
    Majoritatea modulelor (siguranțe automate, contactori) sunt compatibile cu șina DIN, ceea ce facilitează montajul.
  3. Conectarea corectă a modulelor
    • Respectați schema electrică furnizată de producător.
    • Etichetați circuitele pentru o identificare ușoară.
  4. Asigurați împământarea tabloului
    Împământarea este vitală pentru protecția împotriva șocurilor electrice.
  5. Verificări finale
    După instalare, efectuați teste pentru a verifica funcționarea corectă a circuitelor și protecțiilor.

Normele de Siguranță: Prioritatea Numărul Unu

Montarea unui tablou electric trebuie să respecte standardele și normele de siguranță, precum cele specificate în legislația locală. Este recomandat să apelați la un specialist electrician autorizat pentru a evita riscurile asociate unei instalații neconforme.

Concluzie

Echiparea și montarea unui tablou electric nu este o sarcină care poate fi tratată cu superficialitate. Alegerea unui tablou potrivit, dimensionarea corectă și respectarea normelor de siguranță sunt pașii cheie pentru o instalație electrică sigură și eficientă.

De interes:  Vești bune pe termen prea scurt: Colterm primește gaz pentru câteva zile

Dacă aveți nevoie de consultanță sau de servicii profesionale de montaj electric, echipa Inter Electrical este aici să vă ajute cu soluții personalizate și de înaltă calitate.

Citeste in continuare

ȘTIRI NOI

Externeacum 1 min

Trump va susține un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, temele fiind încă neclare

Președintele SUA, Donald Trump, urmează să vorbească în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, joi, prin intermediul unei legături...

Localeacum 2 mins

VIDEO FOTO Descinderi în trei județe: Cu o firmă-paravan, au dus de nas mai multe companii și le-au furat marfa

Poliţiştii din Constanţa au făcut 13 percheziţii într-un dosar de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, patru bărbaţi...

Politicaacum 2 mins

Gelu Voican Voiculescu, adus la Parchetul General pentru a fi inculpat în dosarul Mineriadei

Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier în primul guvern postcomunist, a ajuns joi dimineață în fața procurorilor de la Parchetul General,...

Localeacum 2 mins

Motor vehicle trade up 2.7% as gross series in first 11 months of 2024

Wholesale and retail trade, maintenance, and repair of motor vehicles and motorcycles, in gross series, recorded a turnover increase of...

Politicaacum 2 mins

Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană

Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee’s și Carl’s Jr,...

Politicaacum 2 mins

Marco Rubio intenţionează să viziteze Panama în prima sa călătorie ca secretar de stat (Politico)

Secretarul de stat american Marco Rubio are în vedere să includă Panama în prima sa călătorie oficială care ar putea...

Localeacum 12 mins

Descoperă Hotel Căciulata – O Destinație de Excepție în Călimănești-Căciulata

Stațiunea Călimănești-Căciulata este renumită pentru peisajele sale spectaculoase, apele termale vindecătoare și oportunitățile de relaxare pe care le oferă. În...

Înlocuirea șnurului la rulourile exterioare pentru case istorice Înlocuirea șnurului la rulourile exterioare pentru case istorice
Ce trebuie sa stiiacum 27 mins

Înlocuirea șnurului la rulourile exterioare pentru case istorice

Casele istorice reprezintă un patrimoniu deosebit, care poartă cu ele farmecul unor epoci trecute, dar și provocări semnificative în ceea...

Localeacum 1 hour

COD GALBEN DE CEAȚĂ ÎN ZONE DIN 21 DE JUDEȚE, JOI DIMINEAȚA

Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de atenționări nowcasting Cod galben de ceață valabile în următoarele două ore...

Externeacum 1 hour

Nu există niciun dubiu privind viitorul european al Republicii Moldova

„Nu există niciun dubiu privind viitorul european al Republicii Moldova, al Ucrainei și al celor șase țări din Balcanii de...

TOP ȘTIRI Bănățeanul.ro