8,5 milioane lei! Aceasta este valoarea pagubelor produse de inundaţiile din lunile aprilie – iunie, în judeţului Caraş-Severin.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat două rapoarte care fac bilanțul pagubelelor înregistrate în Banatul de munte ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice din perioada 15 – 16 mai, respectiv, 28 mai – 4 iunie. „În intervalele menţionate, din cauza precipitaţiilor abundente, scurgerilor de pe versanţi şi creşterii debitelor cursurilor de apă, au fost afectate podeţe, drumuri judeţene, ziduri de sprijin, străzi, locuinţe şi drumuri agricole, din cinci oraşe şi comune din judeţ, şi anume, Copăcele, Cornereva, Oraviţa, Reşiţa şi Târnova. Pagubele au fost validate de comisiile mixte constituite prin ordin al prefectului, valoarea totală a acestora ridicându-se la circa 632 miii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, Mihaela Şchiopu.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, recent, şi raportul ce cuprinde pagubele înregistrate în judeţul Caraş-Severin ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice din perioada 26 aprilie – 8 mai. Atunci au fost înregistrate pagube în 28 de oraşe şi comune din judeţ: Armeniş, Berzasca, Bolvaşniţa, Buchin, Bucoşniţa, Caransebeş, Caraşova, Cărbunari, Ciuchici, Ciclova Română, Constantin Daicoviciu, Glimboca, Goruia, Lăpuşnicu Mare, Marga, Moldova Nouă, Naidăş, Oraviţa, Obreja, Oţelu Roşu, Ramna, Sacu, Sasca Montană, Slatina Timiş, Şopotu Nou, Turnu Ruieni, Zăvoi şi Zorlenţu Mare.
Valoarea pagubelor validate de comisiile mixte, în acest caz, se ridică la aproape 7,9 milioane lei, iar pe baza raportului centralizator, a fost deja întocmit proiectul de hotărâre, pentru alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
foto: arhiva