Managarul Spitalului Județean din Timișoara, Raul Pătrașcu, a anunțat că este vorba despre 9 asistente și infirmiere și 10 pacienți, toți fiind asimptomatici.

“În timpul unor testări de rutină, cum facem sute pe zi în cadrul unității noastre tot în scopul prevenției, atât personalului cât și pacienților, am descoperit în după-amiaza aceasta un număr de cazuri pozitive în cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară. Este vorba de 9 asistente/infirmiere și 10 pacienți, toți asimptomatici. Am testat toți pacienții și aproape tot personalul”, a anunțat Raul Pătrașcu.

Drept urmare a fost întrunit Comandamentul de Urgență al Spitalului care a luat mai multe decizii:

“1. Carantinarea Clinicii de Chirurgie Vasculară pentru o perioadă de 14 zile. Acest lucru înseamnă externarea pacienților negativi daca situația medicală o permite (dacă sunt pregătiți sau pot fi externați fără a le fi afectată starea de sănătate, cu repetarea testării), transferul pacienților asimptomatici în spitalele suport sau externarea lor cu consult infecționist, după caz, cu urmărire pentru retestare.

  1. Pacienții rămași internați în secție vor fi monitorizați și îngrijiți de personalul medico-sanitar care a efectuat testul Covid și care a primit două rezultate negative la interval de 72 de ore.
  2. Până la expirarea perioadei de carantină, internările noi, de urgență, se fac pe secțiile clinice de Chirurgie 1, 2 și 3.
  3. Managementul medical al pacienților și intervențiile chirurgicale vor fi efectuate de chirurgii vasculari (cu repetarea testelor SARS-CoV2 pentru a asigura menținerea statusului de negativi).
  4. Secțiile de chirurgie generală vor asigura personalul mediu și auxiliar pentru monitorizarea și îngrijirea permanentă a pacienților, astfel încât calitatea actului medical să nu aibă de suferit.
  5. A fost începută și se finalizează acum dezinfecția terminală în Clinica de Chirurgie Vasculară. Aceasta va fi efectuată continuu, în condiții de siguranță, până la externarea tuturor pacienților și stingerea tuturor cazurilor positive”, a menționat Raul Pătrașcu.
De interes:  Partidele politice intră în campanie electorală. Care sunt regulile

Managerul unității medicale subliniază că este primul focar de la Spitalul Județean, după ce în aproape 6 luni de pandemie în rândul celor peste 4.300 de angajați și peste 10.000 de pacienți tratați nu au apărut decât puține cazuri de COVID-19.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.