Numărul elevilor repatriaţi care revin din 35 de ţări de pe mapamond pentru a începe noul an şcolar în judeţ este dublu sau chiar triplu faţă de anii precedenţi, dar infrastructura şcolară suplimentară va putea face faţă solicitărilor, a declarat  şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, Marin Popescu.

Potrivit statisticii efectuate la 31 august, în judeţ au revenit 494 de elevi cărora le-au fost echivalate studiile şi au fost repartizaţi în baza solicitării părinţilor, ţinând cont de domiciliu, specializare sau profil, de ciclu de învăţământ, în şcoli din judeţ.

„Majoritatea elevilor repatriaţi sunt în Timişoara şi vin din 35 de ţări. Avem câte un caz de revenire din Canada, Cuba, Brazilia, Australia. Pe primul loc în topul ţărilor de unde revin este Germania (125 de elevi), urmată de Italia (80), Spania (75), Anglia (52), Austria (24), SUA (20). Din Republica Moldova, Irlanda, Portugalia au venit câte peste 10 copii, iar din celelalte ţări s-au întors câte sub 10 elevi. Dacă împărţim cei aproximativ 500 de elevi la 25, cât este numărul de elevi pentru o clasă, înseamnă că avem 20 de clase în plus. Ne bucură că s-au reîntors în România şi că putem să le oferim educaţie, începând din 1 septembrie. Aceasta presupune un surplus de infrastructură şcolară, dar suntem obişnuiţi să facem faţă necesarului de locuri”, a explicat Marin Popescu.

De interes:  Klaus Iohannis: ”Școala începe pe 14 septembrie în condiții cu totul diferite. Decizia de a deschide școlile, deși nu e ușoară, e corectă și necesară”

El a afirmat că, probabil, în judeţul Timiş sunt cei mai mulţi elevi repatriaţi, majoritatea fiind posibil să fie în Bucureşti.

„Sunt mai mulţi decât în anii trecuţi, de două-trei ori. Cauzele care au determinat revenirea lor sunt multiple, familia a decis să ia această decizie, iar noi ne bucurăm că le putem oferi soluţii”, a menţionat Popescu.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.