Connect with us

Locale

Muzica dată la maxim a deranjat locatarii din mai multe cartiere. A intervenit Poliția Locală

Publicat

pe

 Polițiștii locali s-au deplasat în Piața Consiliul Europei, unde, în parcul din incinta Iulius Town, o societate comercială a organizat o petrecere, muzica dată la maxim tulburând liniștea locuitorilor din zonă.

„Societatea a fost sancționată conform Legii 61/1991 republicată. Două ore mai târziu, la reverificarea situației, s-a constatat că societatea în cauză nu a redus volumul, muzica fiind în continuare peste limitele admise de lege, deranjând astfel cetățenii care locuiesc în apropiere. Din acest motiv, polițiștii locali au mai aplicat o sancțiune conform aceluiași act normativ”, au transmis, luni, reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Muzica dată tare într-un local de pe strada Iancu Văcărescu a deranjat timișorenii care locuiesc în zonă, motiv pentru care aceștia au apelat la Poliția Locală, iar un echipaj s-a deplasat la fața locului, luând măsurile legale care se impun.

Sancțiunile aplicate în cele trei cazuri se ridică la 5.500 de lei.

Poliția Locală atrage atenția că se fac verificări și că, în situațiile în care gălăgia se ridică la nivel ridicat, de natură să tulbure liniștea publică și să deranjeze locuitorii orașului, se vor lua măsuri de sancționare, amenzile ajungând și până la 6.000 de lei.

De interes:  Treceri de pietoni sub forma clapelor de pian în centrul Timișoarei

Sursa: Realitatea de Timis

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Locale

Implantul dentar cea mai sigură alternativă la protezele clasice

Publicat

pe

De

Pierderea unui dinte nu înseamnă doar o problemă estetică, ci și una funcțională, care poate afecta modul în care mestecați, vorbiți sau chiar încrederea în sine. În prezent, implantul dentar reprezintă cea mai modernă, sigură și durabilă soluție de înlocuire a dinților lipsă. Datorită tehnologiei avansate, tratamentul cu implanturi dentare este accesibil, minim invaziv și oferă rezultate de lungă durată. În rândurile următoare, vă prezentăm principalele avantaje ale acestei proceduri revoluționare.

Aspect natural și confort maxim

Unul dintre cele mai importante beneficii ale unui implant dentar Cluj Stomestet este aspectul lor extrem de natural. Implanturile sunt concepute pentru a se integra perfect în structura maxilarului, imitând rădăcina dintelui natural. Coroana montată ulterior este personalizată în funcție de forma, culoarea și dimensiunea celorlalți dinți, astfel încât nimeni nu va putea face diferența între dintele implantat și cel natural. În plus, implantul oferă un confort superior, deoarece nu se mișcă și nu provoacă iritații ale gingiei, cum se întâmplă adesea în cazul protezelor mobile.

Restabilirea completă a funcționalității masticatorii

Cu un implant dentar, vă puteți bucura din nou de toate alimentele preferate, fără restricții. Implantul funcționează ca un dinte natural, oferind stabilitate și forță în timpul masticației. Nu va mai trebui să vă temeți că o proteză s-ar putea mișca sau că o lucrare ar putea ceda la o presiune mai mare. Astfel, vă puteți relua obiceiurile alimentare normale, contribuind și la o digestie mai bună și la o nutriție echilibrată.

De interes:  MAE anunță cod portocaliu și roșu de caniculă în Serbia

Spre deosebire de punțile dentare clasice, implantul dentar nu necesită șlefuirea dinților adiacenți, ceea ce înseamnă că dinții sănătoși nu sunt afectați. În plus, implantul previne pierderea osoasă, un proces natural care apare atunci când un dinte lipsește. Datorită faptului că implantul stimulează osul maxilar, acesta își menține volumul și densitatea, păstrând conturul feței și evitând aspectul de îmbătrânire prematură.

Implanturile dentare sunt recunoscute pentru longevitatea lor. Cu o igienă orală corectă și vizite periodice la medicul dentist, un implant poate dura zeci de ani, chiar o viață întreagă. Materialele din care este realizat – de obicei titanul – sunt biocompatibile și perfect acceptate de organism. Această durabilitate face ca implantul dentar să fie o investiție excelentă pe termen lung, eliminând nevoia unor reparații frecvente.

Un zâmbet frumos are un impact uriaș asupra modului în care vă percep ceilalți și asupra încrederii dvs. personale. Implanturile dentare redau nu doar aspectul natural al dinților, ci și expresivitatea feței. Prin menținerea structurii osoase, ele contribuie la păstrarea conturului natural al maxilarului, evitând aspectul de colaps facial specific persoanelor cu dinți lipsă. În plus, veți putea vorbi și zâmbi cu naturalețe, fără teamă sau disconfort.

De interes:  Vremea de Revelion. Temperaturi de primăvară, în noaptea dintre ani

Implanturile dentare sunt fabricate din titan sau zirconiu, materiale biocompatibile care nu provoacă reacții alergice și se integrează perfect în organism. Procedura este realizată sub anestezie locală, fiind nedureroasă și sigură. În plus, riscurile postoperatorii sunt minime, iar rata de succes a implanturilor dentare depășește 95%, ceea ce confirmă eficiența și fiabilitatea acestei soluții.

Îngrijirea implanturilor dentare este la fel de simplă ca și cea a dinților naturali. Tot ce trebuie să faceți este să respectați regulile de igienă orală zilnică – periaj de două ori pe zi, folosirea aței dentare și a apei de gură – și să mergeți periodic la controalele stomatologice. Implanturile nu necesită tratamente speciale, iar menținerea lor curată și sănătoasă asigură o durată de viață îndelungată.

Deși costul inițial al unui implant dentar poate părea mai ridicat decât alte soluții, beneficiile pe termen lung justifică pe deplin investiția. Prin refacerea completă a funcției masticatorii, prevenirea resorbției osoase și menținerea sănătății orale generale, implanturile contribuie la o calitate a vieții mult mai bună. Vă veți bucura de un zâmbet sănătos, stabil și estetic timp de decenii.

De interes:  Treceri de pietoni sub forma clapelor de pian în centrul Timișoarei

Implantul dentar nu este doar o procedură stomatologică, ci o investiție în sănătate, estetică și încredere. Alegând această soluție modernă, vă oferiți șansa de a avea din nou un zâmbet complet, stabil și natural, fără compromisuri. Cu îngrijire corespunzătoare, implanturile dentare vă pot însoți întreaga viață, ajutându-vă să zâmbiți cu încredere și să vă bucurați de fiecare moment fără disconfort sau teamă.

Citeste in continuare

Locale

Training de top pentru tehnicieni frigotehniști: DAAS Epta România lansează centrul din Ploiești

Publicat

pe

De

Investiție de peste 500.000 de euro în educație și tehnologie: mediul privat preia inițiativa formării tehnicienilor, după modelul centrelor din Germania și Italia.

DAAS Epta România, parte a grupului internațional Epta, anunță inaugurarea oficială a primului Training Center dedicat tehnicienilor frigotehniști din România și debutul primei serii de cursanți. Cu o investiție de peste 500.000 de euro, proiectul marchează o premieră pentru industria de refrigerare locală și poziționează România ca hub regional de excelență în formarea specialiștilor.

DAAS Epta Training Center (DETC), situat în incinta sediului din Ploiești, reprezintă o inițiativă unică în mediul privat, dezvoltată după modelul academiilor Epta din Germania și Italia. Centrul răspunde unei nevoi critice de formare în sectorul instalațiilor frigorifice – un domeniu-cheie pentru retail, logistică și industria alimentară – și oferă cursuri practice și teoretice pe patru niveluri, de la începător la specialist, integrând atât competențe tehnice, cât și sesiuni de soft skills susținute cu sprijinul echipei de Resurse Umane.

Cursurile sunt hands-on, bazate pe echipamente de ultimă generație: instalații frigorifice funcționale cu agenți naturali, panouri electrice, pompe de căldură și vitrine „best in class” dezvoltate de Epta. Infrastructura centrului include un showroom dedicat tehnologiei Epta, o sală de training pentru ucenici unde se învață bazele refrigerării și săli de studiu teoretic moderne și complet echipate. Tehnologiile emergente, precum realitatea virtuală și inteligența artificială, vor fi integrate treptat în sesiunile de formare, oferind un mediu educațional complet și relevant pentru cerințele actuale ale industriei.

De interes:  Treceri de pietoni sub forma clapelor de pian în centrul Timișoarei

0R1A8308

Prima serie de cursanți și conceptul de formare
Prima serie este formată din angajați ai companiei DAAS, provenind din diverse departamente — telemonitorizare, service, montaj — și are rolul de a optimiza conținutul viitoarelor programe. Cursurile sunt predate de formatori interni cu experiență extinsă în domeniu, absolvenți ai programelor de certificare pentru formatori.

Fiecare zi de curs include sesiuni teoretice, practice și de soft skills, iar participanții sunt evaluați prin teste zilnice și evaluări săptămânale. În timpul sesiunilor practice se folosesc echipamente de ultimă generație: instalații frigorifice cu agenți naturali, centrale dotate cu sisteme ETE și FTE, soluții digitale de tip LineON și SwitchON, precum și platformele de telemonitorizare cele mai utilizate în industrie.

Centrul are o capacitate de 20–30 de participanți, dar se concentrează pe grupe restrânse de maximum 8 cursanți, pentru a asigura o formare reală și individualizată. Durata unui curs este de o săptămână pentru fiecare nivel, iar după perioada de practică pe teren, cursanții pot accesa nivelul următor pe baza unui test de evaluare. În prima etapă, toți cei peste 230 de angajați DAAS Epta România vor urma programele de training, urmând ca ulterior centrul să se deschidă și către elevi, studenți și parteneri din industrie.

De interes:  Un nou protest la Timișoara, în fața Catedralei Mitropolitane, față de prelungirea carantinării orașului. Video

0R1A8342

Educație aplicată și parteneriate strategice
DAAS colaborează cu Liceul „Elie Radu” din Ploiești, universități tehnice și cu Asociația Frigotehniștilor din România, pentru a atrage tineri către o carieră tehnică stabilă și modernă. În paralel, compania derulează programe de tip „porți deschise” și intenționează să obțină acreditare pentru emiterea certificărilor oficiale de frigotehnist.

„Prin acest centru, mediul privat face un pas concret în direcția formării profesionale — acolo unde sistemul public are încă un deficit major. Prima serie este doar începutul: ne dorim să construim o generație de specialiști în refrigerare, bine pregătiți tehnic și conectați la realitatea digitală a industriei. Investim în oameni, pentru că doar așa putem susține performanța și inovația pe termen lung”, declară Daniel Mocanu, Director General DAAS Epta România.

0R1A8362

România – centru regional de excelență pentru Epta Group
Odată cu deschiderea Training Center-ului, DAAS Epta România își consolidează statutul de centru regional de excelență pentru servicii de telemonitorizare (TLM), cu obiectivul de a gestiona peste 3.000 de locații monitorizate până la finalul anului 2025, atât în România, cât și pe piețele internaționale. 

De interes:  CULISELE STATULUI PARALEL. Guvernanții experimentează pe spatele românilor

Epta Group – lider global în refrigerare
Epta Group, lider european și al doilea la nivel mondial în refrigerare comercială, investește masiv în dezvoltare, cercetare și digitalizare. O mare parte din tehnologia de top a grupului este disponibilă în acest Training Center, oferind cursanților oportunitatea de a învăța într-un mediu care le garantează succesul.

Despre DAAS Epta România
Fondată în 1993, DAAS Epta România este lider în soluții integrate de refrigerare comercială, HVAC și food service. Cu o experiență de peste 30 de ani, compania oferă servicii de inginerie, mentenanță și project management pentru retail, logistică și HoReCa. Din 2015, face parte din Epta Group, jucător global cu o cifră de afaceri de 1,7 miliarde de euro și operațiuni în peste 80 de țări.

Citeste in continuare

Locale

Lansare oficială – Revista online de frumusețe, stil şi inspiraţie Beauty Trend îşi deschide porţile pentru publicul din România

Publicat

pe

De

Azi, echipa din spatele platformei Beauty Trend are plăcerea să anunţe lansarea oficială a revistei online Beauty Trend – un spaţiu dedicat integral frumuseţii, stilului de viaţă şi inspiraţiei zilnice. Concepţia editorială vizează o abordare actuală, profesionistă şi accesibilă, adresată ţie – cititorul preocupat de aspectul estetic, bun-ăstare şi trenduri relevante în 2025. De ce Beauty Trend? Într-o lume în continuă mişcare, în care estetica personală şi bunăstarea devin repere tot mai importante, Beauty Trend vine să îţi ofere:
  • articole de actualitate despre frumuseţe (îngrijire, machiaj, produse premium), stil şi fashion;
  • ghiduri practice şi inspiraţie pentru alegerea produselor potrivite pielii, stilului tău de viaţă, bugetului;
  • o voce profesionistă, dar prietenoasă, care explică subtil, fără excese de jargon, ce înseamnă să te simţi şi să arăţi bine în 2025;
  • o platformă care combină experienţa digitală cu conţinut valoros: interviuri, poveşti de succes, tendinţe internaţionale adaptate pentru publicul din România.
Public-ţintă şi obiectiv editorial Beauty Trend se adresează persoanelor care privesc frumuseţea ca pe o extensie a stilului de viaţă, nu doar ca pe un ritual ocazional. Fie că eşti profesionist în domeniul beauty, pasionat de trenduri, sau pur şi simplu îţi doreşti să explorezi cele mai bune alegeri pentru tine, site-ul devine un ghid de încredere. Obiectivul nostru este să devenim în scurt timp una dintre principalele referinţe în online-ul românesc pentru conţinut de beauty & lifestyle, combinând calitatea jurnalistică cu utilitatea practică.
De interes:  Un nou protest la Timișoara, în fața Catedralei Mitropolitane, față de prelungirea carantinării orașului. Video
Ce găseşti acum pe platformă La momentul lansării, pe beautytrend.ro găseşti secţiuni variate:
  • Frumuseţe – ghiduri de îngrijire, produse recomandate, machiaj, ritualuri de wellness;
  • Fashion – stiluri vestimentare care nu se demodează, adaptări la corp, tendinţe sezonale;
  • Lifestyle – încredere în sine, minimalism, echilibrul viaţă-muncă;
  • Sănătate – legătura dintre starea fizică, piele, alimentaţie şi frumuseţe;
  • Reţete, Relaţii, Familie, Horoscop – pentru o experienţă integrată, care îl completează pe cititor ca întreg, nu doar ca entitate „beauty”.
Despre echipă şi valori Beauty Trend este parte din reţeaua SEO Digital Media, cu sediul în Timişoara, şi beneficiind de o experienţă solidă în conţinut digital de calitate. Valorile noastre: transparenţă, responsabilitate editorială, conţinut bazat pe cercetare reală (fără hiper-promoţii masive) şi o comunicare autentică cu cititorul. Invitaţie către colaboratori şi cititori Lansarea Beauty Trend reprezintă şi o deschidere către colaborare: branduri beauty & fashion, specialişti în îngrijire, lifestyle coach-i, care doresc să îşi facă vocea auzită într-un mediu premium. Dacă eşti interesat de parteneriate editoriale, rubrici tematice, guest-posting sau advertoriale integrat, echipa noastră este pregătită să te primească.
De interes:  Cursuri suspendate într-o școală de lângă Timișoara
Şi, mai presus de toate, te invităm pe tine – cititorul –, să explorezi site-ul, să îţi alegi articolele preferate, să ne urmăreşti pe reţelele sociale şi să ne spui ce vrei să afli în continuare. Feedback-ul tău va ghida evoluţia revistei.
Citeste in continuare

ȘTIRI NOI

Taxa cazier judiciar Taxa cazier judiciar
Economieacum 20 hours

Tot ce trebuie să știi despre taxa pentru cazierul judiciar și unde se plătește

Mulți români caută anual informații despre taxa cazier judiciar și dacă trebuie plătită atunci când merg la poliție. Deși în...

Localeacum 2 days

Implantul dentar cea mai sigură alternativă la protezele clasice

Pierderea unui dinte nu înseamnă doar o problemă estetică, ci și una funcțională, care poate afecta modul în care mestecați,...

Featuredacum 2 days

De la investiții pe termen lung la decizii rapide – ce stil ți se potrivește

În lumea investițiilor, alegerea stilului potrivit poate face diferența între succes și frustrare. Există persoane care preferă să construiască portofolii...

Featuredacum 2 days

Rutina corectă de îngrijire pentru părul gras: produse, obiceiuri și greșeli de evitat

Părul gras poate fi o provocare constantă, mai ales atunci când nu este tratat corect. Excesul de sebum conferă scalpului...

Featuredacum 2 days

De la design la performanță – aparatele care schimbă experiența gătitului

Bucătăria modernă nu mai este doar un spațiu funcțional, ci un loc în care designul și eficiența se întâlnesc pentru...

Featuredacum 2 days

Secretele unui somn liniștit: ce fac oamenii care dorm bine

Somnul de calitate este unul dintre cei mai importanți factori care influențează sănătatea fizică și mentală. În timpul nopții, corpul...

Cum alegi proiectorul LED potrivit pentru curtea casei fără să irosești energie? Cum alegi proiectorul LED potrivit pentru curtea casei fără să irosești energie?
Ce trebuie sa stiiacum 3 days

Cum alegi proiectorul LED potrivit pentru curtea casei fără să irosești energie?

Îmi amintesc cum acum câțiva ani, vecinul meu și-a montat un sistem de iluminat în curte care consuma atât de...

Ce trebuie sa stiiacum 3 days

Analiză de Fond: De la Normă la Controversă – Cazul Comisionului Procentual și Viitorul Tranzacțiilor Imobiliare în România

Geneza Comisionului: De la Necessitate Istorică la Standard Național Fenomenul comisionului procentual în agențiile imobiliare este adânc înrădăcinat în piața...

contabilitate srl contabilitate srl
Economieacum 3 days

Contabil în Ploiești? Servicii Complete SRL & PFA pentru Dezvoltarea Afacerii Tale

Îți amintești acel val de entuziasm și optimism de la începutul călătoriei tale antreprenoriale? Visul de a construi ceva propriu,...

Traseul de la hobby la scenă: transformarea chitarei electrice în carieră Traseul de la hobby la scenă: transformarea chitarei electrice în carieră
Ce trebuie sa stiiacum 3 days

Traseul de la hobby la scenă: transformarea chitarei electrice în carieră

Sursă foto: pexels.com   Începutul unei pasiuni pentru muzică poate fi fascinant, mai ales atunci când această pasiune se îndreaptă...

Heathrow to Gatwick Criptomonede

TOP ȘTIRI Bănățeanul.ro

Copyright © 2025 - BĂNĂȚEANUL.ro Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul www.banateanul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@banateanul.ro