Munca la negru, o problemă în Caraș-Severin
1129 de controale au fost efectuate de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin, dintre care 1006 au vizat identificarea și combaterea muncii nedeclarate. Munca la negru constituie o problemă în Caraș-Severin și nu numai și are consecințe grave. Valoarea amenzilor contravenționale aplicate pentru practicarea muncii nedeclarate, în primele nouă luni ale anului, la nivelul județului Caraș-Severin, reprezintă peste 73% din totalul amenzilor aplicate în domeniul relațiilor de muncă. „Din totalul de 1.129 de controale efectuate, 1.006 au vizat identificarea și combaterea muncii nedeclarate. În această perioadă, au fost depistați că folosesc munca nedeclarată 25 de angajatori, iar 50 de persoane au fost depistate desfășurând muncă nedeclarată, din care 17 au fost femei. Au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, din care 23 reprezintă amenzi în valoare totală de 660 mii lei, iar 29 de angajați au fost sancționați contravențional deoarece prestau activitate fără a avea întocmit contractul individual de muncă”, conform datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă.