Gabriel Dinu, unul dintre cei cinci aleși județeni PSD care au fost excluși, ieri, din partid, spune că adevăratul motiv pentru care s-a ajuns la o astfel de decizie radicală e cu totul altul decât cel invocat de președintele Luminița Jivan!

Lui Dinu i s-a reproșat că a atacat-o dur în spațiul public pe Viorica Dăncilă, președintele partidului, și că, ulterior, a sabotat interesele PSD, votând în Consiliul Județean împotriva unui coleg, favorizându-l astfel pe candidatul PNL pentru o poziție în Consiliul de Administrației al Casei Corpului Didactic. Acestea ar fi însă doar pretexte, susține Dinu, adevăratul motiv pentru care a fost dat afară din partid fiind în opinia sa faptul că a fost legat de către actuala conducere PSD Caraș-Severin de Ion Mocioalcă, omul care acum e mâna dreaptă a lui Victor Ponta în Pro România.

„Beția puterii ne-a îndemnat să facem lucrurile astea, dar ele nu vor rămâne așa. Cred că și această acțiune va face parte din categoria «Casacadorii râsului», ca și cea de săptămîâna trecută. Încă mulți nu pot să doarmă noaptea din pricina unui nume, Ion Mocioalcă, probabil îl visează și noaptea! Ăsta a fost substratul împărțirii apelor și să sprerăm că aceia care au minte vor avea succes în alegerile prezidențiale!”, a comentat Gabriel Dinu, lovind din nou înspre Viorica Dăncilă.

De interes:  Şedinţă de Consiliul Local, fără cusur, la Moldova Nouă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.