Mihai Bolintiș a câștigat „Cupa Independenței”

Ziua de 9 mai a fost sărbătorită prin sport de șahiștii reșițeni. Ajunsă anul acesta la cea de-a 4-a ediție,competiția intitulată „Cupa Independenței” a reunit la start, în sala de șah din incinta Polivalentei reșițene, 24 de jucători, de la copii la veterani, care s-au întrecut la șah rapid.
La finalul unui concurs echilibrat și viu-disputat, trofeul pus în joc a fost adjudecat de Mihai Bolintiș, cu 5 puncte din 5 posibile. Veteranul reșițean a fost urmat în clasamentul general de tinerii jucători Daniel Pădurean și Daniel Korcsek. Întrecerea juniorilor a fost câștigată de Alexandru David Korcsek, secondat de Harald Kisfalusi, iar la junioare, cea mai bună a fost Anca Maria Tecliș, urmată, în ordine, de Teodora Gavra și Ștefania Molea. Secțiunea juniorilor de 12 ani a fost câștigată de Albert Marian Drăgoi, urmat de Alin Stîngu și Cătălin Guțu, iar în clasamentul copiilor de 10 ani, primul loc i-a revenit lui Valentin Văduva, pozițiile doi și trei fiind ocupate aici de Darius Giubega și Caius Tudora. Bogdan Giubega și Alessia Costiș au fost remrcații celei mai mici categorii, aceea a copiilor de 8 ani. În sfârșit, la veterani a câștigat Horia Chițibea, urmat de Gheorghe Sorca și Marin Crăciun. „Cupa Independenței” a fost organizată de Asociația Județeană de Șah, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret.

De interes:  Cui „datorăm” vulcanizarea cauciucului? – Banat FM sound factory

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.