Președintele Uniunii Militarilor și Politiștilor “Mihai Viteazul”, generalul în rezervă Gabriel Oprea, a transmis un mesaj cu ocazia Paștelui. Fostul vicepremier și ministru și-a exprimat speranța că mesajul Mântuitorului să ne facă mai înțelepți și mai înțelegători.

„Fericiti cei cu inima curata, caci ei il vor vedea pe Dumnezeu!

”Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”  Ioan 3

Dragi români,

Iata ca putem sa petrecem, in sfarsit, Sarbatoarea Pastelui alaturi de cei dragi, ne putem intalni cu prietenii.

In ultimii doi ani, am avut ocazia sa reflectam, sa invatam ca e bine sa gasim bucurie in fiecare clipa traita. Sa fim mai buni. Sa ne iubim aproapele.

Invierea Domnului reprezinta triumful vietii. Aceasta zi este despre speranta. Sa mergem in casa Domnului, sa luam Lumina Sfanta! Sa multumim Lui Dumnezeu ca putem sa facem din nou tot ceea ce ne aduce implinire si sa apreciem mai mult viata si sanatatea.

De interes:  Alimente distribuite gratuit pentru persoanele nevoiașe

Sa pastram mereu in inimi credinta ca dupa rau intotdeauna vine Binele.

Il avem de Dumnezeu in inimi, sa-L primim si in casele noastre, sa aprindem o candela si sa ne rugam pentru ceea ce ne dorim, dar sa nu uitam sa ne rugam pentru pace, sa nu uitam ca uniti in credinta vom fi mai impliniti si mai fericiti!

Dumnezeu sa va ocroteasca familiile si pe toti cei dragi! Sa va binecuvanteze cu pacea, iubirea si bucuria Sa!

Fie ca iubirea Lui Hristos pentru oameni sa ne faca pe toti mai intelepti, mai buni, sa ne aduca incredere, speranta si iubire pentru semenii nostri!
Paste luminat!”, a transmis generalul (r) Gabriel Oprea, președintele Uniunii Militarilor si Politistilor “Mihai Viteazul”.

Sursa: Realitatea Din UNPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.