Anca Alexandrescu îi cere lui Sorin Grindeanu să-l demită pe Bogdan Mîndrescu pentru JAFUL de la Otopeni – Provocarea lansată ministrului

Anca Alexandrescu i-a cerut a doua oară, public, ministrului Transporturilor – Sorin Grindeanu să îl demită pe Bogdan Mîndrescu, implicat în „La Famiglia” care orchestrează jaful de la Compania Aeroporturi București și pe cel mai mare aeroport din țară – Otopeni. Realizatoarea emisiunii Culisele statului paralel, la Realitatea PLUS, i-a lansat și o provocare ministrului Grindeanu: să îl întrebe pe șeful său de partid – Marcel Ciolacu dacă îl poate demite pe dl Mîndrescu. 

Anca Alexandrescu: Cine îi acoperă pe acești oameni, domnule Grindeanu? Încrengătura este halucinantă

„Vreau să se audă la DNA. Am făcut apel ca DNA să se autosesizeze și la ministrul Sorin Grindeanu să ia de urgență măsuri. (…) Nu mă opresc până nu se mișcă lucrurile. (…) DNA să vină să vă ia, fără nicio excepție, că nu se mai poate așa. (…) Încrengătura este halucinantă: ce familii, cum pleacă, revin, se întorc… Cine îi acoperă pe acești oameni? Cine, domnule Grindeanu?

Este și un raport al corpului de control al fostului prim-ministru.

De interes:  Povestea Ioanei D’Arc în viziunea Madonnei

Nu puteți spune sub nicio formă că nu știți! L-ați lăsat și pe dl Mîndrescu cât sunteți plecat.

Nu e coincidența prea mare ca iubita dlui Mîndrescu să lucreze la TAROM pe o funcție executivă?

Cum se face că dl Grindeanu spune prin oraș, sursa mea e sigură, că <<Nu am ce-i face dlui Mîndrescu, că e copilul de suflet al dlui Ciolacu și îl susține dl Hellvig>>?. Nu, sigur nu e așa, e al dvs. Că și tatăl lui a ajutat cât ati fost la ANCOM.

Dacă îl intrebati pe dl Ciolacu o sa va spuna ca puteti să-l dati afara pe dl Mîndrescu. Facem o incercare?

Daca nu faceti asta, sunteți complice cu jaful de la Otopeni și TAROM.

La Serviciul comercial Otopeni lucrează cumnata unui primar PNL Sector 2 – doamna Popescu, se ocupa de publicitate la CNAB.

Odată cu actiunile Romprest pe care vor să le prăduiasca acești băieți, mai vor niste actiuni si la compania de handling.

Cine este în spate: niște firme olandeze, un om de afaceri cunoscut în România – dl Ion Țiriac. De ce să nu-i dea și lui, de ce să nu dea numai Romprest?!

De interes:  Medicii sunt în alertă! HEPATITA depistată în Europa și SUA, confirmată și în România - Principalele simptome

Sper că niște oameni serioși din statul român isi vor face treaba. Baga in buzunare sute de milioane de euro, niste smecheri”, a declarat Anca Alexandrescu, marți seară, la prezentarea apisodului 2 ale dezvăluirilor explozive privind afacerile de pe Otopeni și CNAB, la Culisele statului paralel.

Dezvăluiri explozive despre JAFUL orchestrat la aeroportul Otopeni – Cum face bani „La Famiglia” din umilirea românilor

Anca Alexandrescu: Domnule Grindeanu, întrebați-l pe dl Ciolacu dacă puteți să-l dați afară pe dl Mîndrescu

„Oamenii ăștia din <<famiglii>> sunt buni la toate, la facut bani pentru cei din servicii si politica.
Paul Gheorghiu se spune ca e finul dlui Hellvig… Am facut solicitari si la SRI, si la primaria Ciolpani…

Și la Ministerul Transporturilor să vedem dacă este adevărat că sunt firme care participă la selectia membrilor. Cum să vrei sa pariticipi la o selectie pentru un ban? Care sunt scopurile ca sa licitezi un BAN?! (…)

Dle Grindeanu, puneți-i  o intrebare dlui Ciolacu daca puteti sa-l dati afară pe dl Mîndrescu. Vă garantez ca va zice să-l dați afara. Daca nu luati masuri, voi vorbi până vine DNA peste dumneavoastrț.

De interes:  Dan Andronic – nepotul unui general securist – Dezvăluiri grele despre personajul nefast al tuturor combinatiilor posibile si imposibile

Dacă aud ca spuneti ca n-ați stiut, eu vă fac plângere la DNA, pentru că aveți la cabinet nenumărate plangeri in care vi se aduce la cunostinta ce fac acestia. Aveti rapot de la primul ministru.

Dati un mesaj, pe whatsapp: Măi, Marcele, pot sa-l schimb pe Mîndrescu? Vă garantez ca da. Hai, faceti o incercare! (…)

Domnule Grindeanu, vreau să fac episodul 3. Vă mulțumesc. Cu cât o să încercați să mă blocați, o sa vorbesc si mai mult. Nu faceti decat sa imi dovediti ca va aflați in spatele dlui Mîndrescu. Nu pot să spun decât: DNA să vină să vă ia! Domnule Grindeanu, fiți cu ochii pe noi!”, a mai menționat Anca Alexandrescu, marți seară, la Culisele statului paralel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.