Medicii legişti au efectuat autopsia corpului solistului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian, decedat pe data de 6 noiembrie, la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Reşiţa. Anunțul a fost făcut chiar de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, care precizează să în cauză fiind deschis deja un dosar penal pentru o posibilă ucidere din culpă. Potrivit procurorilor, rezultatele autopsiei, care, deocamdată, nu au fost făcute publice, vor fi folosite ca mijloc de probă în dosar.

„La data de de 8.11.2021, ca urmare sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală, prin Ordonanţa nr. 2486/P/ 2021 a fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, la data de 6.11.2021, în jurul orei 20,00, în cadrul Secţiei de anestezie şi terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa a decedat persoana vătămată Mîţu Petre. La aceeaşi dată a fost dispusă administrarea mijlocului de probă al constatării medico- legale şi s-a efectuat autopsia corpului neînsufleţit al persoanei vătămate Mîţu Petre, de către medicii legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin”, informează Parchetul, într-un coumunicat.

De interes:  Milos Home Decor deschide primul magazin fizic, în Arad

Procurorii susțin, de asemenea, că la acest moment nu pot fi făcute alte precizări din motive care ţin de mersul anchetei penale, acestea urmând să fie făcute publice imediat ce stadiul cercetărilor va permite acest lucru.

„În funcţie de dinamica administrării probatoriului, activitate specifică fazei de urmărire penală a procesului penal, având în vedere că la acest moment procesual nu pot fi făcute alte precizări fără a exista riscul de a fi afectat mersul anchetei penale, urmează ca imediat ce stadiul cercetărilor va permite, să fie emis un nou comunicat, raportat la necesitatea informării cetăţenilor cu privire la cazurile de interes public”, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit unor informații pe surse, necropsia a relevat că artistul a murit din cauza unei barotraume. Asta, în condițiile în care clinica la care s-a dus să își facă recuperarea susținea că tratamentul nici nu fusese început, relatează Realitatea PLUS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.